Unde-i lege e tocmeală? Ce a decis instanța în cazul carierei de piatră de la Somaco. Prefectul, depășit de funcție

Cariera de la Sibioara

De zece ani de zile durează procesele care au ca obiect cariera de piatră din Sibioara, comuna Lumina, o carieră cumpărată cu 4 milioane de euro de un om de afaceri din Constanța.

Instanța a luat o decizie pe care o putem categorisi cel puțin ciudată. Pentru a ajunge la ea, trebuie să începem cu începutul. Exploatarea la Sibioara început în anul 1965. SC Somaco Construct SRL, societate condusă de omul de afaceri Grigore Comănescu, a cumpărat cariere cu circa 4 milioane de euro. La trei ani de la achiziție, Tribunalul Constanța a decis să retrocedeze un teren de 20 de hectare către persoane reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti. Din cele 20 de hectare, 6 se suprapuneau în carieră, peste licența minieră a companiei Somaco Construct.

Legea 1/2000 specifică foarte clar că se interzice retrocedarea carierelor. În ciuda acestui fapt, Tribunal Constanța a omis acest articol din lege și nici măcar nu a citat societatea cumpărătoare în proces. Clienții avocatului au deschis un proces împotriva comisiilor de fond funciar de la Prefectură și Primăria Lumina. Comisia din urmă a fost reprezentată de o casă de avocatură cu sediul pe strada AS Pușkin 19A Constanța. Tot acolo funcționa și Fundația Brătianu fondată de Puiu Hașotti. În proces, avocatul Ionel Hașotti a susținut că ”nu există o dovadă că există o exploatare de carieră de piatră”.

Fără a intra în alte detalii, cariera a fost atribuită clienților săi.

În 2009, compania minieră, care nu știa nimic de proces, a aflat că este în pragul executării. A deschis un proces de fond funciar, cerând să i se constate dreptul de proprietate și de folosință asupra terenurilor din carieră. Cererea a fost admisă cu hotărâre definitivă și irevocabilă. Judecătoarea Vanghelița Tase, de la Curtea de Apel Constanța, a revocat această hotărâre irevocabilă.

Tribunal Constanța a decis sistarea exploatării miniere, evacuarea echipamentelor de foraj și demolarea clădirilor. Am fost la fața locului și nu am găsit decât o groapă din care s-a extras ani de zile piatra, nicidecum clădiri.

Terenul a fost predat cu titlu de proprietate către clienții avocatului în vara anului 2016. Între timp, clienții avocatului câștigaseră pe fond daune de jumătate de milion de euro împotriva comisiilor de fond funciar de la Lumina și Prefectură, calculate la zi de întârziere. La scurt timp, Prefectul Constanței a cerut Judecătoriei locale să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate.

La bază au fost două motive: încălcarea flagrantă a Legii 1/2000 și descoperirea că autorul beneficiarilor, pe numele său Nicolae Tudorancea, a avut 10 hectare de teren, și nu 20, însă și acestea fuseseră retrocedate de câteva ori de-a lungul timpului. O altă descoperire spunea că statul a luat de la acest autor doar 8 hectare de teren, în anul 1953. Documentele care atestă această realitate au fost emise cu certificare de autenticitate de Arhivele Naționale.

Documente din Arhiva Națională Constanța arată că Nicolae Tudorancea deţinea în proprietate doar 10 hectare de teren şi o curte de 1.000 de metri pătraţi. Bătrânul avea etatea de 85 de ani. Potrivit fişei de recensământ, 7 hectare în dijmă. Documentele arată și situația terenurilor părăsite şi trecute în proprietatea statului conform Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 308/1953. În acest centralizator, Nicolae Tudorancea figurează cu doar 8 hectare de teren, de pășune. Tudorancea murise în 1942, iar proprietatea sa a fost preluată de statul comunist.

Pământul lui Tudorancea s-a retrocedat, practic, de cel puțin două ori: a fost împărțit între urmașii lui, ale căror drepturi au fost retrocedate, iar în 2008 s-au retrocedat din nou.

La acțiunea Prefectului, au achiesat pe rând Somaco Construct, Comisia Județeană, Comisia Locală Lumina și primarul din Lumina. Părțile au spus că retrocedarea din 2008 s-a dat cu încălcarea legii către persoane care nu aveau dreptul de a primi terenul de la stat. Au spus, de asemenea, că fost un caz de dublă retrocedare, deoarece același teren a fost retrocedat și după autorul Nicolae Tudorancea și după urmașii acestuia, care și-ar fi împărtășit moștenirea în anul 1945.

În proces, avocatul așa-zișilor moștenitori a invocat mai multe lucruri, inclusiv excepția autorității de lucru judecat, ceea ce înseamnă că ce s-a decis în 2008, indiferent cum a fost decizia, nu mai poate fi schimbat, pentru că a fost deja judecat. Judecătorul a respins excepția, dar a conchis, culmea, că dispozițiile legale au fost discutate în procesul de retrocedare. Mai mult, a apreciat că, deși nu există autoritate de lucru judecat, există totuși un efect pozitiv al puterii lucrului judecat.

Nimic concret despre articolul 4 din Legea 1/2000, care spune că nu teren minier nu poate fi retrocedat.

Nimic despre actele autentice de la Arhive, descoperite după decesul fostului șef, Virgil Coman, acte care au fost prezentate de Constanța 100% și care demonstrează că, la recensământul din 1941, Nicolae Tudorancea s-a declarat sub semnătură cu zece hectare de teren agricol și că statul a naționalizat în 1953 doar 8 hectare de pe urma sa. Judecătorul nu a luat actul în considerare, dar scrie, în motivare, că ia în considerare o notificare adusă de avocat, din 1947, eliminată din probatoriul procesului de retrocedare, după ce Arhivele Naționale au comunicat că nu găsesc așa ceva în actele lor.

Nimic despre înscrisurile de rol fiscal care atestă că, în perioada 1947-1949, moștenitorii lui Tudorancea erau înscriși cu 15 hectare de islaz, care puteau fi oriunde. Actul acesta nu era înregistrat nicăieri, ar fi fost găsit de așa-zișii moștenitori, dar actul a fost restras apoi de avocat și de clienți, așa cum s-a mai întâmplat într-un caz similar, la Mihail Kogălniceanu.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Un rol important în acest dosar l-a avut și Instituția Prefectului Constanța. Așa cum menționat, a fost parte în proces. Prefectura a făcut însă un lucru greu de explicat. De fapt, nu a făcut: nu a trimis experți la proces, deși vorbim despre un caz complicat și extrem de important, care vizează nu numai dreptul de proprietate asupra unei cariere, ci și sute de locuri de muncă, dar și bani publici, de la buget. Prefectul Ioan Albu s-a mulțumit să trimită niște înscrisuri pentru a-și apăra cauza. Când spunem „niște înscrisuri” ne referim la numai 4 pagini. Motivul invocat, neoficial: nu există destul personal. Dacă acest lucru ar putea fi de înțeles, un altul nu este. De ce prefectul nu a făcut plângere penală în acest caz, ținând cont că a avut la îndemână acte care l-ar fi îndreptățit, cu vârf și îndesat, să facă acest lucru? Dacă este depășit de situație, putea să sesizeze situația instanțelor competente. Prevederile legale spun că, dacă descoperi o problemă și nu o raportezi la forurile responsabile, devii complice la acea problemă.

De altfel, prefectul pare, în general, depășit de post. Din informațiile noastre, un raport al Ministerului de Interne a fost critic la adresa sa. I s-a cerut, încă din toamna anului trecut, să rezolve mai multe probleme pe care le are, din care nu ar fi rezolvat până acum.

Ioan Albu este fiului lui Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, numit de PNL. Vine din domeniul privat, familia sa deține crama Viișoara, deci ar trebui să știe greutățile cu care se confruntă oamenii de afaceri români.

Merită menționat aici că prefectul a fost chemat la Comisia de Abuzuri a Senatului României, în data de 16 martie, într-un alt caz care privește Somaco Construct SRL. Prefectul nu a ajuns la audiere, pentru că a hotărât să-și ia concediu de odihnă exact în acea perioadă.

Poziția avocatului Hașotti despre acest subiect, așa cum a fost exprimată în trecut, o găsiți AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *