Vergil Chițac, senator: În Constanța nu avem nici fonduri europene, nici investiții străine

vrgil chitac

Senatorul Vergil Chițac

Senatorul independent Vergil Chițac spune că, neîndoielnic, fondurile europene nerambursabile au reprezentat un ajutor binevenit în reducerea disparităților dintre țara noastră și Europa occidentală.

Acesta a prezentat câteva cifre care-i pot convinge și pe cei mai anti-europeniști, dacă mai au un dram de rațiune.

„În perioada 2007 – 2017, România a primit de la Uniunea Europeană 43 de miliarde de euro și a contribuit la bugetul european cu 14,5 miliarde de euro. Prin urmare, un plus de 28,5 miliarde de euro. Acești bani, împreună cu accesul la cea mai mare piață liberă și cu investițiile străine, au dus la dublarea PIB-ului, la diminuarea șomajului până la nivelul de 3,6%, au crescut salariile, productivitatea muncii, iar exemplele ar mai putea continua”, spune senatorul, pe site-ul său.

Absorbția fondurilor europene este un semnal pozitiv și pentru investitorii străini care văd un semn al debirocratizării și diminuării corupției. Derularea proiectelor finanțate din bani europeni înseamnă un proces de achiziții mai bun și mai transparent, o abordare coerentă a dezvoltării naționale și locale, pe scurt o administrație mai profesionistă. Teorema ce decurge de aici este că cele două merg mână în mână, unde sunt proiecte europene sunt și investiții străine și reciproc.

Din această perspectivă, Vergil Chițac aduce în atenție ceva care este amar și sugestiv în același timp, pentru ceea ce a însemnat absorbția fondurilor europene în orașul nostru, proiectul numit Parcul arheologic din Constanța. Ceea ce s-a întâmplat în acest caz este demonstrația cea mai elocventă a teoremei de mai sus.

Iată ce declară:

„În vara anului 2015, pentru derularea proiectului, Primăria Constanța a organizat o procedură de achiziții publice pentru atribuirea contractului: „Achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic – Municipiul Constanţa“. Proiectul avea asigurată finanțare europeană. Inițial, licitația a fost câștigată de Mobitom SA, în asociere cu SC Pomacost SA. Mobitom și Pomacost sunt societăți despre care presa a relatat ca fiind din cercul de influență a șefilor din Primăria Constanța. Finanțarea europeană s-a pierdut pe fondul unei contestații făcute de competitorii grupului de firme câștigătoare. În ianuarie 2016, instanța a cerut primăriei să reia procedura de achiziție. Din cauza acestei contestații termenul de execuție a fost depăşit și a fost pierdută finanțarea de 15.576.652 lei din bani europeni. Cum proiectul era demarat, a trebuit să fie continuat, evident că pe banii noștri, astfel încât pe data de 18.11.2016, Primăria a încheiat contractul cu noul câștigător al lucrării care este: nicio surpriză aceeași Mobitom SA în asociere, bineînțeles, cu Pomacost. Termenul de finalizare era martie 2017. Dar surpriză! Proiectul a trebuit să fie refăcut pentru că preluarea apei pluviale de către rețeaua de canalizare RAJA nu era dimensionată pentru volumul ce provenea de la fântânile arteziene din parc. Este de prisos să vă amintesc că nici până azi nu este gata acest părculeț. Toată lumea vede. Termenul de finalizare este noiembrie 2018.”

În final, senatorul Vergil Chițac trage câteva concluzii:

  1. Primăria Constanța a început de 4 ani să reamenajeze un părculeț de câteva hectare, printr-un proiect finanțabil din fonduri europene, și nu l-a terminat nici acum. Asta da performanță administrativă!
  2. S-a pierdut finanțarea europeană de aproximativ 15.5 milioane de lei, pentru că licitația de adjudecare a lucrărilor a fost anulată de instanță, iar proiectul a ieșit din termen. Întâmplător sau nu, câștigătorii licitației anulate era un consorțiu de firme care s-au îmbogățit din contracte cu primăria, adică din banii noștri.
  3. Pentru că parcul trebuia terminat, s-a licitat încă o dată și cine credeți că a câștigat? Evident, același consorțiu de firme. Oare nu s-a dorit să nu accesăm banii europeni pentru că ei nu se pot fura și, nu-i așa, vine OLAF-ul?

„Și acum, concluzia finală. Ce am avut noi până acum și ce avem în Constanța? Nici fonduri europene, nici investiții străine. În clasamentul reședințelor de județ, în funcție de fondurile europene atrase pe cap de locuitor, figurăm pe un rușinos loc 37 din 41 de orașe.  (Sursa) Am avut și avem în loc de Parcul arheologic din Constanța, Parcul arheologic “Constanța”!”, a declarat Vergil Chițac.

Cred că Parcul arheologic din Constanța cuprinde și clădirea ce găzduiește Consiliul Județean, respectiv Primăria. Tot ce este acolo de la arhitectura clădirii continuând cu organizarea celor două instituții, conducerea lor, spiritul ce domnește în dânsele, mentalitate, profesionalism, performanță, țin de arheologia Constanței”, a conchis senatorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *