VIDEO. Dedesubturile votului din cazul Polaris M Holding vs Primăria Constanța. Au picat liberalii în plasa PSD?

Teamă. Asta spune primarul Decebal Făgădău că au simțit consilierii locali, vineri, când au votat un proiect de hotărâre pentru reglementarea litigiului dintre Primăria Constanța și compania de salubritate, Polaris M Holding.

„Este un subiect extrem de important și care atrage, după cum ați văzut, și din partea consilierilor locali un sentiment de teamă. Vorbim de sume mari, vorbim de o situație litigioasă, vorbim de un proces din care se poate atrage o eventuală răspundere.”, a spus primarul după ședință, într-o conferință de presă. (declarații video puteți urmări la finalul acestui text)

Ce presupunea proiectul? Polaris M Holding a fost de acord să renunțe la 413 milioane de lei, sumă reprezentând penalități de întârziere, cu condiția să primească 63 de milioane de lei, sumă care i se cuvine, conform contractului, reprezentând ajustări de preț ale acestuia, din anul 2008. Polaris a câștigat definitiv litigiul cu Primăria Constanța, mai multe instanțe au decis că are dreptate. De altfel, și primăria recunoaște că se cuvin, conform contractului, ajustări de preț, dar cele două părți nu s-au înțeles la modul de calcul al lor. Primarul spune că cei de la Polaris au cerut majorări, fără a veni cu documente justificative, cei de la Polaris infirmă afirmația și instanțele le dau dreptate.

Revenim la propunerea de azi: consilierii ar fi putut să pună capăt acestui litigiu dacă ar fi votat ca Polaris să primească numai 63 de milioane de lei. Momentul votului a fost precedat de dezbateri aprinse și chiar de o pauză, cerută de consilierii PNL, pentru consultări. Punctul pe i l-a pus consilierul local Raluca Trandafir, care a întrebat cine este vinovat că s-a ajuns în această situație. Nu i s-a răspuns concret.

La momentul votului propriu-zis, cei 11 consilieri PSD au votat pentru tranzacție, cei 3 consilieri PMP, împotrivă, iar cei 10 consilieri PNL plus independentul Andrei Popescu s-au abținut.

Vorbeam de teamă la începutul acestui text. Iată cum continuă declarația primarului Făgădău:

Eu nu am nicio teamă. Eu nu sunt tributar niciunei părți, nici celeilalte. Eu trebuie să apăr aici interesele municipiului Constanța și ale constănțenilor. Tocmai de aceea am procedat la acest proiect de hotărâre. Altfel, dacă era s merg doarg din teamă, mergeam și spuneam: domnule, mergem până la ultima cale de atac, vedem ce spune instanța și aia e, am hotărâre de instanță. Nu cred că trebuie să procedăm așa. Cred că trebuie să identificăm soluții.”

De ce s-au abținut liberalii? De ce au votat împotrivă cei de la Partidul Mișcarea Populară, care sunt, totuși, aliații în plan local ai PSD?

Ca să răspundem la această întrebare trebuie să mai luăm în calcul un document. Este vorba despre un referat întocmit pe 25 septembrie 2017, de către Irina Pânzariu, director executiv Direcția Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Constanța, referat care a ajuns la toți consilierii. Referatul este menit să inducă teamă în rândul consilierilor. În el apar termeni halucinanți, care pot speria un novice, așa cum sunt mulți dintre cei din opoziție. De exemplu, se folosește de mai multe ori fraza „instanța a reținut în mod eronat”, deși vorbim despre hotărâri judecătorești definitive. Ce să creadă un consilier fără studii? Că a greșit instanța care a dat dreptate Polaris sau că directorul din primărie are dreptate? Se mai spune în referat că Polaris M Holding a depus documentația de ajustare fără a respecta prevederile art. 8 din Ordinul 109/2007, adică fără a depune:

a. tarifele în vigoare, cele solicitate și justificarea propunerii de ajustare;

b. fișa de fundamentare a tarifului pe elemente de cheltuieli;

c. memoriu tehnic-economic prin care se justifică oportunitatea ajustării;

d. alte date și informații necesare fundamentării tarifelor.

Chiar cred consilierii că o firmă care are de recuperat zeci de milioane de lei, o firmă cu mii de angajați, nu poate redacta aceste hârtii? Și dacă ar crede acest lucru, cum își explică acești consilieri că instanța a decis, definitiv, că Polaris M Holding are dreptul nu numai la această sumă, ci și la despăgubiri?

Ce credem noi este că liberalii au picat într-o capcană. Consilierii PSD aveau cunoștință de acest referat, dar au votat pentru tranzacție. Lor nu le-a fost teamă. Liberalilor le-a fost teamă, pe bună dreptate. Când citești grozăviile de mai sus, ți-e frică să nu faci o greșeală, să nu răspunzi pentru ea. PSD și primarul Decebal Făgădău s-au spălat pe mâini, pot spune că decizia de respingere le-a aparținut liberalilor. În plus, pot spera că vor câștiga politic de pe urma acestei mișcări, așa cum același lucru îl pot spera și liberalii. Va câștiga cel care va reuși să-și explice cel mai bine eroarea.

Interesantă este poziția PMP. Deși au votat împotrivă, aliații PSD au revenit după vot și, prin vocea președintelui Claudiu Palaz, că nu sunt împotriva tranzacției, dar că proiectul nu a fost întocmit corect. Acesta propune ca Polaris M Holding să semneze un act notarial prin care să renunțe la tranzacție. Asta în ciuda faptului că hotărârea de expedient pentru aprobarea tranzacției se face instanță. Nuanțarea lui Palaz pare însă să confirme că PNL a fost lăsat în off-side intenționat.

Ce se va întâmpla acum? Primarul a anunțat noi discuții cu directorii din primării, consilierii, dar și politice. Se va încerca o ședință de consiliu de îndată, până pe 4 octombrie, cu o zi înainte să se pronunțe instanța. O precizare: dacă instanța se pronunță și decizia devine definitivă, administratorul Polaris M Holding nu mai poate renunța la încasarea penalităților de întârziere nici dacă dorește.

Dacă va câștiga, bugetul orașului va avea de suferit. Poate nu și orașul. Eduard Martin, administratorul Polaris M Holding, a anunțat că va întoarce banii în oraș. Va înființa o fundație care va gestiona acești bani. Este foarte probabil că aceste sume vor fi mai judicios cheltuie așa, decât de Făgădău, Babu și compania.

Iată întregul mesaj al lui Eduard Martin.

„Dragi constănțeni,

Astazi Consiliul Local Constanta a respins Proiectul de Hotarare initiat de Primarul Decebal Fagadau, care aproba tranzactia judiciara dintre Polaris M Holding si Primaria Constanta. Aceasta tranzactie stabilea, pe scurt, renuntarea de catre Polaris la incasarea celor 91 de milioane de euro sub forma de penalitati, cu conditia achitarii celor 14 milioane de euro, suma rezultata din ajustarile tarifare neacordate de Primaria Constanta incepand cu anul 2011. Cele 14 milioane de euro, suma de baza si cele 91 de milioane de euro penalitati , au fost stabilite de expertiza judiciara, prin Sentinta judecatoreasca din aprilie 2017.

Urmare respingerii tranzactiei prin abtinerea sau votul impotriva Proiectului de Hotarare a unor consilieri locali, in calitate de administrator unic al Polaris M Holding, doresc sa fac urmatoarele precizari:

1. In aprilie 2017, dupa sentinta care stabilea ca Polaris are dreptul sa incaseze 91 de milioane de euro sub forma de penalitati, am facut prin intermediul postarii Facebook din data de 24 aprilie 2017, o oferta prin care eram dispusi sa renuntam la penalitati, daca se punea in executare sentinta din 2012, prin care Polaris era indreptatit sa primeasca ajustarea.
2. Timp de 6 luni s-a discutat o forma de tranzactie judiciara care avea ca principiu de baza renuntarea la penalitatile de 91 de milioane de euro.
3. Am constatat cu surprindere ca in nota de fundamentare a departamentului juridic al primariei, sunt prezentate critici la adresa Hotararilor instantelor definitive si irevocabile care ne dau drept castigatori ai proceselor legate de ajustare.
4. Fiecare zi de intarziere a punerii in executare a Sentintei din 2012 prin care Primaria este obligata sa acorde ajustarea, inseamna aproximativ 150.000 de euro penalitati pe zi.
5. Orice demersuri va face Primaria Constanta, decizia instantei din 2012 care stabileste definitiv si irevocabil obligatia de ajustare a tarifelor incepand cu anul 2011 si Hotararea instantei din 2015, definitiva si irevocabila, care stabileste 1% penalitati pe zi, raman valabile si autoritate de lucru judecat.
6. Am luat decizia renuntarii la penalitati in aprilie 2017, pentru ca am considerat ca populatia orasului nu trebuie sa plateasca pentru deciziile gresite ale administratiei locale de a nu pune in executare hotararile instantelor definitive si irevocabile, preferand insa in schimb sa critice decizia judecatorilor.

Avand in vedere aspectele de mai sus am luat urmatoarele decizii in cadrul firmei Polaris:

1. Vom merge pana la capat pentru incasarea penalitatilor de 91 de milioane de euro ele fiind calculate pana la 30.04.2016. Pentru cei care nu cred in sansa de reusita a demersului nostru, le reamintesc ca Hotararile instantelor din 2012 si 2015 care privesc obligatia ajustarii si stabilirea cuantumului de 1% pe zi penalitati, raman definitive si irevocabile. Este doar o chestiune de timp sa fie puse in executare aceste Hotarari definitive si irevocabile.
2. In termen de maxim o saptamana vom deschide un nou proces pentru recuperarea unor daune certe cauzate de nepunerea in aplicare a sentintei din 2012, pe care deja le-am cuantificat prin expertiza extrajudiciara finalizata in urma cu 2 saptamani, la nivelul sumei de aproximativ 4 milioane de euro, Primaria fiind deja instiintata oficial cu privire la aceasta speta (este o alta suma la care eram dispusi sa renuntam in cadrul tranzactiei respinsa azi de Consiliul Local).

Ce va face Polaris M Holding cu penalitatile pe care le va obtine in urma executarii silite ?

Avand in vedere principiul pe care l-am mai enuntat si anume ca populatia Constantei nu trebuie sa plateasca pentru ambitiile personale, greselile si jocurile politicienilor votati sa conduca orasul, am luat urmatoarea decizie impreuna cu managementul firmei si asociatul meu:

Orice suma incasata peste suma care reprezinta suma ajustarii, va fi intoarsa in comunitate printr-o modalitate extrem de transparenta astfel:

1. Vom infiinta o fundatie care va avea ca scop returnarea catre comunitate a sumelor incasate sub forma de penalitati
2. Membrii acestei fundatii si care vor avea drept de vot, vor fi ONG-uri locale, formatori de opinie, medici, profesori si alti componenti ai societatii civile. Nu va putea face parte din aceasta fundatie, niciun membru al vreunui partid politic.
3. Prin intermediul acestei fundatii se vor finanta edificarea si functionarea unor proiecte necesare in domeniul sanatatii, invatamantului, protectiei sociale si orice alte proiecte care au utilitate directa si adresabilitate catre cetatenii municipiului Constanta.”, spune el.

Regret ca s-a ajuns in aceasta situatie, personal am facut tot ce se putea face ca sa nu se ajunga la plata penalitatilor, dar am speranta si voi milita ca tot raul sa fie spre binele cetatenilor orasului Constanta.”

Declarațiile primarului Decebal Făgădău despre acest subiect, exprimate vineri,29 septembrie 2017, într-o conferință de presă, le puteți vedea mai jos.

Momentul votului din Consiliul Local Constanța, surprins live de Constanța 100%:

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *