VIDEO DOBROGEA TV. Ce le reproșează ex-parlamentarul Eduard Martin președintelui PSD, Felix Stroe, și actualilor parlamentari

eduard martin dobrogea

Eduard Martin, deputat PSD timp de 12 ani (2004 – 2016) a realizat o interesantă radiografie a politicii actuale, în emisiunea „Realitatea locală”, de la Dobrogea TV.

Eduard Martin a reproșat conducerii PSD Constanța, președintelui organizației județene, Felix Stroe, dar și parlamentarilor partidului, lipsa de comunicare sau proasta comunicare.

„Eu am o părăre foarte bună despre Felix Stroe ca manager al companiei de apă. În Târgul Jiu apa este gălbuie, la Constanța se poate bea. Am văzut că Felix Stroe a avut o reacție (n.r. referitor la scandalul dintre Grindeanu și Dragnea). Am salutat-o, pentru că ne-am lămurit și noi, votanții, ce vrea PSD. Eu am făcut însă parte din echipa Mazăre, ca și Felix Stroe. Știe cum ieșeam, cum nu lăsam niciun moment din acesta să treacă. Încercam să câștigăm capital electoral, căci în definitiv aceasta este politica”, a spus el.

Eduard Martin le-a reproșat tuturor parlamentarilor, indiferent de partid, dar și primarilor, că trebuie să participe în emisiuni TV, să discute cu alegătorii. A spus că PSD are parlamentari bine pregătiți, cum ar fi Radu Babuș, George Vișan și Ileana Dumitrache, de exemplu.

„Pe Ileana Dumitrache nu am văzut-o niciodată la televizor. Poate o dată sau de două ori, în 2008. Cum să se decidă oamenii ce votează? Numai de la centru?”, a spus el.

Ex-parlamentarul, care a fost mult timp vicepreședinte al PSD Constanța, a vorbit și despre excluderea sa din partid, pe motiv că are un dosar penal, în condițiile în care lideri ai partidului sunt condamnați penal.

„M-au dat pe mine afară și am crezut că o să ia peste 62%, cât am luat noi. M-au dat pe mine afară, deci o să ia mai mult. Au luat însă cu 20% mai puțin, deci nu s-a rezolvat cu mine. A fost o mișcare care nu i-a ajutat, cu rezultat neutru sau prost. Deși m-au dat afară din partid, mi-au făcut un bine. Sunt administrator la o firmă cu 1.500 de angajați”, a spus ex-parlamentarul.

Dacă își dorește să revină în politică, aflați din emisiune. Înregistrarea o puteți urmări mai jos:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *