1.200 de pistoale, depistate în vama Negru Vodă într-un camion condus de un ucrainean FOTO VIDEO

Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au depistat, într-un camion încărcat cu diverse produse, condus de un cetăţean ucrainean, 1.200 pistoale suspecte de a fi letale și supuse autorizării. Armele vor fi trimise spre expertizare.

În data de 30.03.2023, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu semiremorcă, înmatriculat în Ucraina. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire, pistoale cu gaze, pentru o societate din Ucraina.

„Întrucât exista suspiciunea că pistoalele fac parte din categoria armelor letale supuse autorizării, polițiștii de frontieră au însoțit ansamblul rutier în Portul Constanța, iar împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța-Sud au desigilat compartimentul marfă al mijlocului de transport şi să efectueze controlul amănunţit al acestuia.

„În urma verificărilor, au fost descoperite 60 de cutii ce conțineau 1.200 pistoale, marca Stalker, calibru 9 mm, care au fost ridicate în vederea expertizării.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Completare. Iată ce spune Parchetul Curții de Apel Constanța.

“La data de 30.03.2023 s-a prezentat la control în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean M.S. conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, transportând mai multe tipuri de bunuri din Republica Turcia pentru beneficiari din Ucraina, România fiind țară de tranzit.

În actele prezentate la control a fost identificată o factură conform căreia transporta 1.200 Black Gun marca Stalker, calibru 9 mm, de diferite modele.

Firma exportatoare își are sediul în Istanbul, Turcia, iar firma destinatară este cu sediul în Odessa, Ucraina.

Ca urmare, s-a procedat la efectuarea verificărilor suplimentare și, în urma desigilării semiremorcii, au fost descărcate un număr de 60 cutii a câte 20 bucăți fiecare, în care erau depozitate cele 1.200 pistoale identificate astfel:

– 400 bucăți pistoale marca Stalker, model 914, calibru 9 mm;

– 200  bucăți pistoale marca Stalker, model 917, calibru 9 mm;

– 600 bucăți pistoale marca Stalker, model 918, calibru 9 mm.

S-a procedat la ridicarea pe bază de dovadă a celor 1.200 de pistoale neletale identificate și depozitarea acestora la sediul Gărzii de Coastă.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, prev. și pedep. de art. 271 alin. 1 din Legea nr. 86/2006.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O fată de 15 ani conducea în Mamaia cu tatăl în dreapta

vin mart. 31 , 2023
Pe 30 martie, în plină zi, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au avut parte de o surpriză. În jurul orei 15.00, aceștia au identificat o minoră, de 15 ani, care a condus prin stațiune un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „Totodată, în […]
Imagine cu rol ilustrativ

V-ar putea interesa și: