Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 2 ianuarie a.c., ora 17.00, este următoarea:
- Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore, prima administrare) – 1586.
- Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) – 13.242.
- Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 1 reacție comună și minoră, dintre care:
- 0 reacții de tip local;
- 1 reacție generală .
- Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 27 reacții comune și minore, dintre care:
- 4 reacții locale cu durere la locul injectării;
- 23 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).
Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.