100 de profesori din 10 țări discută despre Limbă, Cultură şi Civilizaţie Turcă

 

Polifonii (1)Uniunea Democrată Turcă din România în parteneriat cu Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi cu sprijinul Agenţíei Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA) organizează în perioada 26-28 noiembrie, la Constanţa, cea de a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale, Polifonii Culturale – Limbă, Cultură şi Civilizaţie Turcă în lume. Tema care integrează interesele de cercetare ale participanţilor este: Orient-Occident, Complementarităţi, Convergenţe, Armonii. Ediţia din acest an a conferinţei va fi dedicată Zilei Profesorului Turc, care se sărbătoreşte în fiecare an în Turcia, la 24 noiembrie.

Lucrările conferinţei se vor deschide vineri, 27 noiembrie, la orele 9.30, la  Universitatea „Ovidius”( Campus) din Constanţa.

Manifestarea ştiinţifică va reuni peste 100 de profesori din învăţământul liceal şi universitar, personalităţi ale vieţii academice din: România, Turcia, Federaţia Rusă, Cipru de Nord, Macedonia, Bulgaria, Republica Moldova, Kazahstan, Azerbaidjan şi din Kosovo.

În cadrul manifestării ştiinţifice vor fi dezbătute teme majore din vastul domeniu al culturii turce şi balcanice menite să contribuie la o mai bună valorificare a cercetărilor în domeniu. Lucrările prezentate în cadrul conferinţei vor fi publicate într-o broşură în limbile română, turcă şi engleză cu sprijinul TIKA.

Preşedintele UDTR, Osman Fedbi a declarat: „Conferinţa Internaţională, Polifonii culturale- Limbă, Cultură şi Civilizaţie Turcă în lume este unul dintre cele mai importante proiecte ale UDTR realizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius” cu scopul de a promova limba şi cultura turcă.”

Programul oaspeţilor din străinătate mai cuprinde  vizite la Uniunea Democrată Turcă din România, la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa. Sâmbătă, 28 noiembrie, oaspeţii din străinătate vor vizita geamia Ali Gazi Paşa şi mormântul lui Sari Saltuk de la Babadag.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Delfinariu - reducerile continuă

mie nov. 25 , 2015
Începând cu data de 01 octombrie 2015, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are un tarif unic pentru intrarea la Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice: 10 lei – adulţi 5 lei – elevi, studenţi Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă. Program de vizitare : Luni-Duminică: 10.00 – 17.00. Reprezentaţii Delfinariu: Luni-Duminică: 12.00 – 16.00. Reducerile continuă și […]

V-ar putea interesa și: