108 cetățeni români au ajuns în țară din Dubai și Irak

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar, nerezidenți, și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri a facilitat revenirea cu bine în țară a 52 de cetățeni români, angajați pe durată determinată ai unor companii care desfășurau activități în regiunea Kurdistan, Republica Irak. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată. Demersurile MAE au permis revenirea în statele de domiciliu, respectiv reședință, și pentru 65 cetățeni străini (olandezi, germani, portughezi, danezi, belgieni, americani, sirieni și irakieni), care și-au continuat călătoria de la București către destinațiile finale.

De asemenea, în cursul zilei de astăzi, MAE a facilitat revenirea în țară a 56 de cetățeni români care se aflau cu titlu temporar în Dubai, Emiratele Arabe Unite, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată, pe ruta Dubai – Chișinău – București. Cu aceeași cursă au fost repatriați și 64 de cetățeni din Republica Moldova.

MAE precizează că facilitarea repatrierii cetățenilor din Republica Moldova vine în completarea eforturilor mai ample depuse de România în contextul pandemiei de COVID-19 de a permite tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova. Astfel, în ultimele zile, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la București, MAE a facilitat tranzitul pe teritoriul național a altor 60 de cetățeni ai Republicii Moldova, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritățile române.

MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate. Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Grecia a prelungit până pe 27 aprilie măsurile de izolare

sâm apr. 4 , 2020
Grecia a prelungit până pe 27 aprilie măsurile de izolare, relatează AFP. „Ne aşteaptă săptămâni dificile. Dacă relaxăm eforturile, virusul ne va distruge” , a declarat Nikos Hardalias, ministrul adjunct pentru Protecţie civilă. Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Sotiris Tsiodras, a declarat că au fost depistate 60 de […]
grecia autostrada

V-ar putea interesa și: