Circulaţia a 13 trenuri de pe ruta Constanţa – Bucureşti au înregistrat marţi întârzieri de până la 65 de minute faţă de graficul normal de circulaţie, din cauza unor cabluri feroviare rupte de lucrătorii Primăriei Valu lui Traian, a anunţat CFR SA.
„Cablurile de semnalizare feroviară au fost rupte sau secţionate astăzi, în jurul orei 11:30, între staţiile Valu lui Traian-Basarabi, de către angajaţii Primăriei Valu lui Traian, care executau lucrări în proximitatea căii ferate. Din cauza acestui deranjament, circulaţia a 13 trenuri de pe ruta Constanţa – Bucureşti s-a desfăşurat în condiţii speciale, cu îndrumarea trenurilor pe intervalul de staţii respectiv, de către personalul feroviar, prezent pe teren, fiind înregistrate întârzieri de 5, până la 65 de minute, faţă de graficul normal de circulaţie”, se arată într-un comunicat al operatorului de infrastructură feroviară.
Potrivit sursei citate, echipele feroviare de intervenţie ale SRCF Constanţa lucrează şi la această oră pentru înlocuirea/repararea cablurilor rupte/secţionate în zona Valul lui Traian – Basarabi, astfel încât circulaţia trenurilor să se reia în condiţii normale de trafic.
„Adresăm scuzele necesare călătorilor şi îi asigurăm că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentului şi restabilirea circulaţiei conform orelor din Mersul Trenurilor”, transmit reprezentanţii CFR SA