20 de persoane trimise în judecată în dosarul peștelui toxic ce trebuia să ajungă pe masa românilor

La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-o cauză penală, 20 de persoane fiind trimise în judecată.

Acestea sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, comercializarea de produse alterate, deținerea și transportul sau comercializarea de pește fără documente legale.

În rechizitoriul întocmit de procuror, s-a reținut că, în perioada anilor 2018 – 2019, cei în cauză ar fi constituit un grup infracțional organizat, transfrontalier, cu scopul desfășurării unor activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului uman.

Gruparea, formată din cetățeni români, francezi, italieni și maghiari, ar fi creat un mecanism infracțional pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, transportul acestuia și, ulterior, comercializarea lui în România.

Ea acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (pescuit ilegal/achiziție/transport/comercializare pește etc.).

Produsele piscicole ar fi fost obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului uman.

Ulterior, cantitatea de pește rezultată în urma pescuitului ilegal ar fi fost depozitată și transportată, fără documente legale și fără autorizații sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.

Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.

Investigațiile comune cu statele europene sursă s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a peste 30 de tone de pește, impropriu consumului uman, a cărui valoare s-ar fi ridicat la 600.000 de lei.

Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.

Reamintim faptul că, la data de 14 mai 2019, polițiștii români și cei din țările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziție domiciliară.

Iată ce spunea la vremea aceea procurorul de caz, Teodor Niță:

În România, au fost desfășurate 115 percheziții (în București și județele Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș), la care au participat și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.

Alte 26 de percheziții au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franța și 10 în Ungaria, la care au participat și polițiști români.

În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii față de membrii grupului, în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Menționăm că documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “20 de persoane trimise în judecată în dosarul peștelui toxic ce trebuia să ajungă pe masa românilor

  1. O sa fie achitati!
    Toata Justitia e CORUPTA!!!
    NU au fost in stare sa isi faca curatenie in gradina lor.
    De ce am mai avea incredere in Justitia din Romania?
    DACA exista argumente pettinente as vrea sa le aud.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Racheta care va transporta în spațiu primul satelit românesc va fi prezentată în Constanța

vin iun. 25 , 2021
Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) va prezenta duminică, 27 iunie 2021, în Piața Ovidiu, proiectul EcoRocket. În cadrul acestui proiect ARCA va lansa primul satelit românesc cu o rachetă proiectată și construită integral în România. EcoRocket este în același timp și răspunsul țării noastre la competiția de 10 […]
EcoRocket

V-ar putea interesa și: