2020, unul din cei mai calzi ani. 2021 se anunță la fel

soare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat, citând date ale Organizaţiei Meteorologice Mondiale, că 2020 închide un deceniu de căldură excepţională, iar „2020 este unul dintre cei mai calzi trei ani”. Temperatura medie globală a aerului în 2020 este stabilită cu aproximativ 1,2 grade C peste nivelul pre-industrial (1850-1900), iar datele preliminare pentru 2021 arată că şi acesta va putea intra în seria celor mai fierbinţi ani.

„Pe măsură ce anul 2020 se apropie de sfârşit, acesta închide cel mai cald deceniu (2011-2020), potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale. 2020 este unul dintre cei mai calzi trei ani şi poate chiar rivaliza cu 2016 (cel mai cald an înregistrat până în prezent). Cei şase ani cei mai calzi înregistraţi au fost 2015-2020. Temperaturile ridicate atinse în multe parţi ale lumii în acest an au fost posibile în ciuda influenţei majore La Niña. Cele mai multe modele arată că La Niña va atinge intensitatea maximă în decembrie sau ianuarie, dar că efectul său se va menţine şi la începutul anului 2021”, arată, marţi, ANM, într-o postare pagina de Facebook.

„Anii călduroşi record au coincis de obicei cu un fenomen puternic El Niño, aşa cum a fost cazul lui 2016. Acum ne confruntăm cu fenomenul La Niña, care are un efect de răcire asupra temperaturii globale, dar nu a fost suficient de puternic pentru a diminua valorile de temperatură ridicate. Ba chiar, 2020 se pare că se apropie de recordul termic anterior al lui 2016 ”, a declarat secretarul general al OMM, prof. Taalas, citat în postarea ANM.

Potrivit sursei citate, datele cu privire la anul 2020 vor fi definitivate de OMM în ianuarie 2021, pe baza a cinci seturi de date globale de temperatură.

Aceste informaţii vor fi incluse într-un raport final, “State of the Climate in 2020”, care va fi publicat în martie 2021, incluzând şi informaţii despre impactul climatic.

Conform raportului provizoriu al OMM privind starea climei, toate cele cinci seturi de date pentru primele 10 luni ale anului (până la sfârşitul lunii octombrie) au plasat anul 2020 ca fiind al doilea cel mai cald din intervalul 2016 – 2019.

Conform rapoartelor lunare ale ”European Unions’s Copernicus Climate Change Service”, “United States National Oceanic and Atmospheric Administration”, “NASA’s Goddard Institute for Space Studies” şi “Japan Meteorological Agency” temepraturile au continuat să fie ridicate si în luna noiembrie. Aceste informaţii de ultimă oră sugerează că noiembrie 2020 ar putea fi fie cel mai cald sau al doilea cel mai cald noiembrie înregistrat.

„Diferenţa dintre cei mai calzi trei ani este mică, iar clasamentele exacte pentru fiecare set de date s-ar putea modifica odată cu disponibilitatea datelor pentru întregul an. Clasamentul în funcţie de temperatura medie globală a aerului pentru fiecare an în parte este mai puţin important faţă de tendinţa pe termen lung. Începând cu anii ’80, fiecare deceniu a fost mai cald decât precedentul. Şi se aşteaptă ca această tendinţă să continue din cauza nivelurilor record ale conţinutului de gaze cu efect de seră care captează căldura în atmosferă. ioxidul de carbon, în special, rămâne în atmosferă timp de mai multe decenii ceea ce garantează încălzirea planetei pe termen mai lung”, a mai transmis ANM.

Temperatura medie globală a aerului în 2020 este stabilită cu aproximativ 1,2 grade C peste nivelul pre-industrial (1850-1900).

„Există cel puţin o şansă din cinci ca aceasta să depăşească temporar 1,5 ° C până în 2024, conform WMO’s Global Annual to Decadal Climate Update, condusă de Met Office”, au mai transmis meteorologii.

Potrivit acestora, prognoza anuală a temperaturii medii globale a aerului realizată de Met Office pentru anul 2021 sugerează că şi acesta va putea intra în seria celor mai fierbinţi ani, în ciuda faptului că este influenţat de răcirea temporară a fenomenului La Niña, ale cărei efecte sunt de obicei cele mai puternice în al doilea an de manifestare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Indexarea pensiilor militare cu rata inflației se amână

mar dec. 29 , 2020
Indexarea pensiilor militare cu rata medie anuală a inflaţiei se amână până la 1 septembrie 2021, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN). „În bugetul Ministerului Apărării Naţionale vor fi prevăzute sumele necesare aplicării acestei indexări, decizia de amânare fiind motivată de constrângerile bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de […]

V-ar putea interesa și: