Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată de la 22.00, după ce numărul cazurilor de coronavirus a crescut. „Haideţi să nu irosim ce am câştigat până acum prin campania de vaccinare!”, a declarat preşedintele.
„Cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de COVID 19 sunt îngrijorătoare. Tendinţa de creştere este evidentă şi din toate părţile ni se spune că presiunea pe secţiile de terapie intensivă este tot mai mare”, a afirmat, marţi, Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă.
OFICIAL de la DSP: scenariu roșu în Constanța
Şeful statului a făcut un apel către populaţie: ”Haideţi să nu irosim ceea ce am câştigat până acum prin campania de vaccinare”.
Iohannis a precizat că mersul campaniei de vaccinare este foarte bun, iar numărul de doze administrate şi numărul centrelor creşte tot timpul.
„Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului relativ mare de infectări. Restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte – care este restricţionată acum de la ora 23.00 – va fi restricţionată mai devreme, probabil de la orele 22.00”, a mai anunţat preşedintele.
Acesta a precizat că nu sunt luate în calcul restricţii mai severe de Paşte.
„Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”, a mai anunţat preşedintele.