23 august, ziua în care istoria României s-a schimbat. Mesajul premierului

Ludovic Orban, președintele PNL

Ludovic Orban, primul ministru al României, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei comemorării victimelor fascismului şi comunismului.

Iată ce spune:

„Comemorăm astăzi victimele fascismului şi comunismului, cu gândul la zecile de milioane de oameni din întreaga lume deportați, torturați, privați de libertate, de drepturile fundamentale și chiar uciși în urma acțiunilor abuzive și criminale ale regimurilor dictatoriale care au umbrit istoria secolului trecut și care ne-au afectat și pe noi, pe români.

Mărturiile despre acele vremuri sunt dureroase și o veritabilă pledoarie pentru condamnarea fermă a crimelor comise de regimurile totalitare și autoritare. Alegerea datei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor fascismului și comunismului amintește semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939, care practic a însemnat împărțirea Europei între două sfere de influență nefaste, nazistă și stalinistă, și declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, cu consecințe ireparabile pentru oameni, pentru multe state și pentru întreaga lume.

Coșmarul unor regimuri totalitare a continuat zeci de ani pentru mulți dintre europeni, inclusiv pentru români. Printr-o coincidență istorică, după exact cinci ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, ieșirea din război a României, la 23 august 1944, avea să însemne pentru țară și începutul sovietizării, teroare, opresiune și interzicerea pluralismului politic. Generații întregi au fost private de drepturi și libertăți fundamentale, au fost distruse vieți, iar democrația a fost călcată în picioare.

Acum, după mai bine de trei decenii de când românii și-au redobândit libertatea și dreptul la democrație, cea mai potrivită reparație morală pentru cei care s-au opus dictaturii roșii este să le păstrăm vie amintirea, să le respectăm suferința și să susținem continuarea investigațiilor care vizează regimurile totalitare, pentru ca legea să facă dreptate atât cât se mai poate.

Conștientizarea răului făcut de orice regim totalitar și nedemocratic este o condiție esențială pentru ca greșelile trecutului să nu se mai repete vreodată. Din păcate, asistăm și astăzi la încercări ale unor formațiuni politice de factură post comunistă de a bloca democrația sau de a schimba direcția aleasă de români. Resping orice încercare a unor grupuri de interese politice de a reînvia metode de manipulare care amintesc de anii de dictatură.

Cu respect și compasiune față de victimele tuturor regimurilor totalitare, voi fi mereu un susținător al democrației și al voinței exprimate de români de a fi liberi și parte a lumii civilizate.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

COMPARAȚIE Cât costă benzina și motorina pe Autostrada Soarelui, în Constanța și București

Dum aug. 23 , 2020
Benzina este mai scumpă pe Autostrada Soarelui față de Constanța și București, potrivit unei analize realizate de AGERPRES cu ajutorul Monitorului Preţurilor la carburanţi, o aplicaţie lansată anul trecut de Consiliul Concurenţei. Astfel, la staţiile Petrom de pe Autostrada Soarelui (A2), un litru de benzină standard costa vineri 4,55 de […]
autostrada soarelui (2)

V-ar putea interesa și: