Companiile membre UNSAR au deschis, până la ora redactării acestui articol, 270 dosare de daună în baza polițelor de asigurare dedicate locuințelor și companiilor ca urmare a notificărilor primite din partea celor care au fost afectați de furtunile și inundațiile produse în zona Dobrogei, în weekend.
Dintre aceste cazuri de daună, aproximativ 70% sunt avizate ca urmare a daunelor provocate locuințelor. Desigur, având în vedere dinamica evenimentelor, cu siguranță, acest număr se poate schimba într-un mod accelerat, de la un moment la altul.
De altfel, în perioada 2009-2022, proprietarii de locuințe din România au primit despăgubiri de aproximativ 87 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de furtuni, în baza asigurărilor facultative pentru locuințe, conform unei colectări de date realizate la nivelul asociației.
„În aceste condiții, în care vremea ne provoacă și ne afectează locuințele, dar și companiile, cu atât mai mult ar trebui să ne îndreptăm spre o soluție de protecție financiară care să ne ofere sprijinul necesar pentru a trece mai ușor peste astfel de situații”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.
“Având în vedere că furtuna se află în topul riscurilor de care românii se tem atunci când vine vorba de locuința lor, iar dovada faptului că există și soluții potrivite este mai mult decât evidentă, nu ne rămâne decât să beneficiem de consultanță și să alegem să fim asigurați acasă și nu numai”, a precizat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1.8 miliarde EUR pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.