50 de camere de luat vederi, în Mangalia și stațiuni

Consiliul Local Mangalia a votat, astăzi, un proiect de hotărâre privind implementarea unui sistem de supraveghere video în oraş şi în staţiunile din sudul litoralului. Conform deciziei aleşilor locali, proiectul va fi finanţat din taxa de linişte pe care municipalitatea o încasează de la agenţii economici.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Mangalia, într-o primă etapă, după îndeplinirea procedurilor legale, vor fi montate aproximativ 50 de camere video în cele mai importante zone ale oraşului.
„În urma analizelor făcute împreună cu reprezentanţii Poliţiei, am identificat zonele cu cel mai mare risc de infracţionalitate. Acelea vor fi primele zone monitorizate video. Centrul de comandă şi supraveghere va fi la sediul Poliţiei Locale”, a declarat primarul Cristian Radu.

Întregul proiect prevede instalarea a peste 300 de camere de supraveghere,atât în Mangalia cât şi în staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp.”Deocamdată începem cu cele 50 de camere, iar ulterior, în funcţie de încasările taxelor extrabugetare, vom continua până la acoperirea tuturor străzilor din oraş şi staţiuni”, a mai spus primarul.Cele 50 de camere video vor fi montate în Mangalia în următoarele luni, valoarea acestora fiind de aproximativ 30.000 de euro, în timp ce costul întregului proiect se apropie de 200.000 de euro.Potrivit statisticilor oficiale, numărul de infracţiuni în zonele supravegheate video ar putea scădea cu până la 40%.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Seară specială de poezie și muzică armânească

mie apr. 8 , 2015
Vineri, 17 aprilie, de la ora 20.00, de Sfânta Sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, la restaurantul Del Mar din Mamaia va avea loc un spectacol de muzică şi poezie aromână intitulat sugestiv: „Căliuri câtrâ şoput/ Drumuri spre izvor”. Concepută ca o retrospectivă a creaţiei unor poeţi aromâni de ieri şi de […]

V-ar putea interesa și: