86 de constănțeni infectați cu noul coronavirus s-au vindecat

La nivelul județului Constanța, 86 de persoane infectate cu noul coronavirus au fost declarate vindecate, a anunțat Prefectura Constanța. 722 sunt în carantină, iar 598 se află în izolare la domiciliu.

La nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate de control fac zi de zi acțiuni de verificare a respectării regimului de izolare la domiciliu/carantină.

De la intrarea în vigoare a ordonanțelor militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 7.184 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.501.113 lei. Dintre acestea, 270 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 437.580 lei, din care 223, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.

În ultimele 24 de ore, 3.592 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (măsuri de izolare, verificarea documentelor privind deplasarea sau libera circulație).

Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 77 de societăți comerciale și PFA.

De asemenea, pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, 1.004 forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost agrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.

Prin Ordonanța Militară nr. 5 se menționează clar că „persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii”.

De asemenea, măsuri vor fi luate și împotriva celor care nu respectă regimul de izolare la domiciliu, după cum se specifică în Ordonanța Militară nr.5: „Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracţiune”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Unul dintre cei mai cunoscuți protestatari din Constanța a murit din cauza coronavirsului

sâm apr. 18 , 2020
Unul dintre cei mai cunoscuți protestatari din județul Constanța a murit, ieri, din cauza coronavirsului. Este vorba despre Laurențiu Ion, care, alături de alte câteva persoane, a ieșit în stradă aproape trei ani pentru a-și apăra convingerile. „Domnul Laurențiu e prietenul nostru. Am protestat împotriva regimului 3 ani împreună, aveam […]

V-ar putea interesa și: