Nouă medici, asistente și personal auxiliar, depistați pozitiv cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.
Potrivit datelor furnizate de Prefectura Constanța, este vorba despre 2 medici, 3 asistente medicale și 4 cazuri în rândul personalului auxiliar.
Potrivit informațiilor Constanța 100%, patru dintre cazurile recente au fost depistate pe secțiile Cardiologie și Neurologie din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Este posibil să fie mai multe cazuri în viitorul apropiat, pentru că nu au fost testate toate turele.
„În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 262 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (75), asistenți medicali (105) și personal auxiliar (82).”, au precizat reprezentanții Prefecturii Constanța.
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 3.539 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 79 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
În acest moment, sunt 474 de persoane internate, dintre care 438 din județul Constanța și 36 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.
De asemenea, la nivelul județului sunt 1.167 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.
Totodată, un număr total de 386 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.
La nivelul județului Constanța au fost incluse 605 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 117 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 88 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 121 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 – 95 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 49 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 4 ocupate).
În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 364 de teste RT-PCR.
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 244 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 29.850 de lei), dintre care 195 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 15.500 de lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 85 de societăți comerciale și PFA.
În cursul zilei de ieri, 08 octombrie a.c., 650 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 970 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.