O delegație a Ligii Navale a Statelor Unite a vizitat compania de apă din Constanța

raja

O delegație a Ligii Navale a Statelor Unite (NLUS), condusă de președintele Skip Witunski, a vizitat Constanța, unde a avut loc mai multe întâlniri oficiale, cu primarul Decebal Făgădău, cu militarii americani din cadrul Black Sea Rotational Force, dar și cu reprezentanții SC RAJA SA. Delegația a vizitat și Centrul de Excelență pentru Operarea Sistemelor SCADA, pe care RAJA l-a realizat la Murfatlar, cu spriin de la Guvernul SUA, unde a fost organizată și o conferință de presă.

”Am avut privilegiul de a vizita mai multe unități ale RAJA, o companie care are un rol social deosebit de important, de a asigura apă în toată regiunea. Este de remarcat că RAJA asigură o apă de foarte bună calitate, la costuri scăzute“, a precizat Skip Witunski.

Liga Navală a Statelor Unite are o filială și în România, NLUS România, condusă, în calitatea de președinte onorific, chiar de directorul general al RAJA, Felix Stroe, președinte fiind Teodor Patrichi. Acesta a apreciat colaborarea strânsă dintre SC RAJA SA și Guvernul Statelor Unite, prin Agenția de comerț și Dezvoltare SUA din cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, a dus la implementaea unui proiect pilot SCADA pentru zona Cobadin – județul Constanța. Investiţia în valoare de 2 milioane Euro, din care compania Motorola Solutions a contribuit cu un grant în valoare de 600.000 de euro, iar Guvernul Statelor Unite ale Americii cu o finanţare nerambursabilă de 1,2 milioane de euro, presupune controlul computerizat, de la distanţă, a tuturor parametrilor legați de furnizarea de apă şi servicii de canalizare în 25 de localități. Pe lângă implementarea proiectului, specialiștii americani au deschis la Murfatlar, un Centru de Excelență pentru Operarea Sistemelor SCADA.

”În luna octombrie, în parteneriat cu RAJA, Primăria Constanța și militarii americani din cadrul Black Sea Rotational Force, vom desfălura acțiuni de curățenie, dar și unele educative. Vrem să demarăm un program de schimburi de studenți constănțeni și americani, din orașul Mobil, Alabama, care este înfrățit cu Constanța. Studenții americani vor veni la Constanța, să studieze, pentru schimburi de experiență, iar ai noștri vor merge în SUA“, a spus Patrichi.

Liga Navală a Statelor Unite are o istorie de 140 de ani, a fost înființată de Theodor Roosvelt, iar misiunea sa principală este de a menține mările libere.

 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Peștera reabilitează școlile și grădinițele

mie aug. 17 , 2016
Primăria Peștera a început lucrările de reabilitare a școlilor și grădinițelor. Acest lucru înseamnă că 460 de copii vor învăța, din septembrie, în condiții foarte bune. Primarul Marius-Liviu Petre a declarat că în acest an sunt reabilitate trei școli (din Peștera, Izvoru Mare și Ivrinezu Mare) și patru grădinițe (din […]

V-ar putea interesa și: