Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, viscol puternic şi vizibilitate redusă, în zece de judeţe, în intervalul 24 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, la altitudini de peste 1.800 m în Carpaţii Meridionali vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale de peste 100-120 km/h, va ninge moderat cantitativ, iar ninsoarea va fi puternic viscolită şi vizibilitatea va scădea sub 50 m.
Avertizarea Cod portocaliu este valabilă în judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
De asemenea, meteorologii un Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi local moderate cantitativ, tot în zece de judeţe, în intervalul 24 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 80-90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol. Temporar va ninge în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, iar la altitudini de peste 1.800 m, ninsorile vor fi moderate cantitativ (în general 15-20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.
În Banat, vor fi perioade în care rafalele vântului vor depăşi 55-65 de km/h şi izolat 70 km/h. Spre dimineaţă, în regiunile vestice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Avertizarea Cod galben este valabilă în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Sălaj, Alba, Cluj, Covasna şi Buzău.
În plus, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări ale vântului, în intervalul 25 ianuarie, ora 10:00 – 25 ianuarie, ora 22:00.
În intervalul menţionat, vor fi intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte, precum şi în regiunile nord-vestice, centrale, sudice şi sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăşi 55-65 de km/h şi, izolat, 70 km/h.
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1.800 m, rafalele vor depăşi 80-100 km/h. Temporar va ninge în zona de munte şi pe arii restrânse în regiunile intracarpatice, precizează ANM.