Incidența covidului în municipiul Constanța este în creștere. Astăzi, 25 februarie, Direcția de Sănătate Publică a anunțat că a fost depășit pragul de 2 cazuri la mia de locuitori.
Astfel, incidența raportată este de 2,05, ceea ce înseamnă 641 cazuri active. Ieri era de 1,94.
La nivelul județului, incidența este de 1,31 (1011 cazuri active), față de 1,24, ieri.
Simona Halep s-a vaccinat: „Am venit cu sufletul deschis” VIDEO
Până astăzi, 25 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 791.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
733.616 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.923 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 20.167 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.02.2021 (10:00) – 25.02.2021 (10:00) au fost raportate 81 de decese (39 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 985 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.959.349 teste RT-PCR și 279.446 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.141 de teste RT-PCR (18.390 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.751 la cerere) și 8.706 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 38.907 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.850 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.541 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.