Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa au asigurat măsurile de ordine publică şi protecţia participanților la protestul nedeclarat conform legii, ce a avut loc ieri, 30 martie a.c., în municipiul Constanța.
„Permanent, pe timpul desfășurării acestei manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora. Precizăm că adunarea publică s-a desfășurat fără a se înregistra incidente de natură să tulbure ordinea publică.”, au declarat jandarmii.
Până la acest moment, jandarmii şi poliţiştii au aplicat 94 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 53000 de lei, pentru nedeclararea manifestației și pentru desfășurarea acesteia fără respectarea prevederilor legale, nerespectarea măsurilor individuale de protecţie, circulaţia în intervale orare în care aceasta a fost interzisă, proferarea de injurii şi expresii jignitoare atât de către participanţi, dar şi adresarea de injurii şi expresii jignitoare protestatarilor.
„În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea şi a altor persoane care au încălcat prevederile legale. Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară. Jandarmeria Română va asigura în continuare condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și va urmări permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale.”, mai spun reprezentanții jandarmilor.