Zilele trecute, președintele Organizației Județene PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, a propus ca parlamentarii actuali să nu se mai afle pe liste. O propunere șoc, au spus mulți ziariști și politicieni. Așa pare la prima vedere. Dacă analizăm puțin lucrurile, este o decizie care întrunește două mari calități. Este necesară și normală.
Există, în PNL, parlamentari despre care putem spune, folosind expresiva limbă română, că i-a uitat Dumnezeu acolo. 20 de ani de deputat sau senator e deja prea mult. Să mai dorești încă patru este aproape o sfidare pentru politicienii tineri din partid care așteaptă șansa de a intra în parlament. Mai ales dacă în cei 20 de ani nu ai făcut mare lucru pentru a schimbe în bine viața românilor, în general, și a constănțenilor, în special. Și PNL are exemple de parlamentari cu o vechime de 20 de ani, care mai vor un mandat. Da, Puiu Hașotti, despre el este vorba.
Există, desigur, și parlamentari cu un singur mandat, care își mai doresc unul. Se simt poate îndreptățiți să fie pe liste, spun că au experiență, că fără ei nu se poate, că, pe scurt, sunt buricul pământului.
Gestul lui Gheorghe Dragomir este necesar și normal, dar este și curajos. Curajos pentru că știe că o parte din partid i se va opune. Doi membri vechi ai PNL și-au anunțat deja plecarea din partid, iar unii deputați cu greutate, cum ar fi Mihai Lupu, au reacționat deschis împotriva acestei hotărâri.
Lucrurile se vor tranșa în Biroul Politic. Aritmetica arată că numărul parlamentarilor în funcție este mult mai mic decât al colegilor, deci propunerea președintelui PNL ar trebui să treacă fără probleme. Și dacă se ia în calcul influența pe care aceștia o au, propunerea ar trebui să treacă. De ce? Pentru că aceasta este șansa PNL să arate că este un partid care nu mimează reforma. Pentru că greu se poate întâlni un lider care să coboare singur de pe scaun și să lase locul altora. Pentru că PNL trebuie să demonstreze că este un partid puternic. Alegerile locale din vară i-au adus pe liberali la cel mai bun scor din ultimele două decenii. Adăugați la acest lucru prestația mediocră a lui Decebal Făgădău, ca primar, și veți avea în față posibilitatea reală ca PNL, dacă își joacă bine cărțile, să câștige în 2020 Primăria Constanța.
Este adevărat, întrebarea care se ridică este ”Cine vine în locul celor care pleacă?” Aceasta este însă etapa a doua. Primul pas care trebuie făcut, pas care este, mă repet, necesar, normal, dar și obligatoriu pentru PNL, este ca actuali parlamentari să se retragă.
Mai mult, ”Soluția Dragomir” ar trebui adoptată de toate partidele politice. De ce să nu propună PSD oameni noi pe liste? Sunt de neînlocuit parlamentari ca Nicolae Moga sau Mircea Dobre, ca să dau numai două nume care îmi vin prima dată în minte (dovadă că au mai făcut ceva)? Nu, nu sunt. Are PSD oameni buni pe care să îi pună în loc? Oameni mai buni? Cu siguranță că are.
Se poate. Clasa politică se poate reînnoi. Avem exemplul consiliului local, unde și PNL, PSD și PMP au mizat, parțial, ce-i drept, pe oameni tineri. Poate că le lipsește experiența dinozaurilor, dar unii dintre ei au în schimb atuurile vârstei: curaj și forță de muncă.
Repet însă, până să îi analizăm pe cei care vor fi pe liste, este important să trecem de prima etapă a reformei: nici un actual parlamentar să nu mai candideze.