BNR: „Criptomonedele nu reprezintă în acest moment o amenințare la adresa stabilității financiare din România”

Bitcoin a atins cea mai mare valoare din istorie

Banca Națională a României constată menținerea tendinței de creștere a interesului publicului față de monedele virtuale1 (denumite și cripto-active) și atrage atenția că, în opinia sa, acestea continuă să reprezinte active speculative, foarte volatile și extrem de riscante, ce au un potențial ridicat de a genera pierderi financiare la nivelul investitorilor, așa cum s-a menționat în comunicatele emise în data de 11.03.20152 și în data de 6.02.20183.

Deși, potrivit opiniilor Autorității Bancare Europene, riscul de utilizare ilicită a monedelor virtuale se menține ridicat, au fost create premise pentru administrarea acestuia. Astfel, furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorii de portofele digitale sunt obligați, începând cu 15 iulie 2020, să se conformeze prevederilor Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv în ceea ce privește cerința de a fi autorizați sau înregistrați de Ministerul Finanțelor, prin Comisia de autorizare a activității de schimb valutar.

Totodată, la nivel european, a fost demarat procesul de reglementare a monedelor virtuale și a furnizorilor de servicii în legătură cu acestea, iar în prezent au loc negocieri între statele membre pe baza propunerii de Regulament elaborate de Comisia Europeană privind piața cripto-activelor4.

Reglementările administrate de Banca Națională a României nu conțin prevederi care să interzică instituțiilor de credit să ofere servicii de cont furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorilor de portofele digitale. Instituțiile de credit au obligația de a se conforma prevederilor Legii nr.129/2019, respectiv de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei și de administrare a riscurilor în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului și ținând cont de riscurile la care se expun ca urmare a prestării de servicii de cont de plăți pentru aceste entități, prin adaptarea politicilor interne de risc și a capacității de administrare a riscurilor pe baze obiective și proporționale.

Manifestarea unor riscuri specifice deținerii și tranzacționării monedelor virtuale și volatilitatea semnificativă a prețului unor monede virtuale tranzacționate nu reprezintă în acest moment o amenințare la adresa stabilității financiare din România.

1 În conformitate cu prevederile Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, moneda virtuală este o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic.
2 http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=10016;
3 http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=14338;
4 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52020PC0593.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Circa un elev din cinci nu a participat la evaluarea națională pe județ

joi apr. 15 , 2021
Astăzi, 15.04.2021, s-a desfășurat a doua probă din cadrul simulării județene a evaluării naționale pentru elevii de clasa a VIII-a, la disciplina matematică. „La această probă au participat 4286 de elevi, adică 81,61% din elevi.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța. Nu s-au înregistrat situații speciale. La prima probă, de limba […]
elevi

V-ar putea interesa și: