Cum s-a schimbat autoturismul în 136 de ani

Prima mașină din lume și cel mai recent model anunțat de compania care a inventat automobilul
Prima mașină din lume și cel mai recent model anunțat de compania care a inventat automobilul

În 1885, Carl Benz construia „Benz Patent-Motorwagen”, recunoscută ca primul automobil produs în lume, dacă prin automobil înțelegem un vehicul cu propulsie proprie care are rolul de a transporta persoane.

Costa, pe atunci, 600 de mărci germane imperiale, adică aproximativ 4.300 de dolari, la valoarea de azi a banilor. Karl Benz a depus, pentru acest vehicul, patentul nr. 37435, pe 29 ianuarie 1886. A fost aprobat în noiembrie.

Autovehicului a fost prezentat public pe 3 iulie 1886, în Mannheim. S-au construit circa 25 de mașini, între 1886 și 1893.

Motorul avea 500 de wați, adică circa 2/3 cai putere, la 250 rotații pe minut. Teste ulterioare vorbeau chiar de 0,9 cai putere la 400 rpm. Motorul cântărea circa 100 de kilograme. Nu atingea suta de kilometri pe oră.

După 136 de ani, Mercedes a prezentat modelul EQS, complet electric. Este de fapt trecerea de la legendarul S Classe cu motor termic la unul electric. Mașina are 5,21 metri lungime și va costa, cel mai probabil, peste 100.000 de dolari, în varianta de bază. Este dotată cu un sistem proprietar intitulat Drive Pilot. Acesta asigură o autonomie de nivel 3 a condusului pe străzi fără o intervenție din partea șoferului. Ca referință, aceasta este ilegal de folosit pe întregul mapamondul, dar ar putea deveni legală în Germania în 2022. Ca referință, sistemul inovator Drive Pilot este cel care l-a determinat pe Ola Kallenius, CEO al Daimler, să spună că „EQS vede aproape tot în jurul său”. Funcțional la viteze de peste 60 km/h, pe autostrăzi sau drumuri cu profil similar, tehnologia de conducere autonomă poate controla mașina în situații diverse, inclusiv să evite accidente rutiere iminente. Nivelul 3 presupune însă ca șoferul să fie în poziție ori de câte ori este nevoie pentru a prelua controlul, dacă mașina solicită acest lucru.

Primele versiuni pe care Mercedes le-a anunțat pentru noul EQS, ce vor fi disponibile pe piață începând cu luna august, vor fi 450+ , cu 245 kW (328 CP), și EQS 580 4MATIC, cu 385 kW (516 CP) putere maximă. De asemenea, o altă versiune, cu 560 kW, va fi lansată ca echipare de top în viitor. Viteza maximă ajunge până la 210 km/h, iar propulsia este asigurată de motoare electrice care acționează puntea spate și, pentru cele cu tracțiune integrală (4MATIC), și pe puntea față.

E o diferență față de prima mașină din lume, nu-i așa?


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se oprește apa în localitatea Mihai Viteazu

mie apr. 21 , 2021
Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului de înmagazinare apă potabilă din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 22 aprilie 2021, în intervalul orar 10.00 – 16.00. Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitate. Puteți urmări Constanța 100% […]
raja agigea

V-ar putea interesa și: