Pe Venus, după milioane de ani de evoluție, apăruse o formă de viață inteligentă. Venusienii începuseră să exploreze spațiul, curioși și nerăbdători. Terra era aproape. O planetă albă, acoperită de gheață. Erau puține puncte de uscat unde puteau ateriza.
Unul din acestea era o construcție ciudată. Venusienii trăiau în ape, nu erau obișnuiți cu casele pământenilor. N-au găsit multe în coliba sărăcăcioasă. I-a intrigat o casetă dreptunghiulară cu o bandă în interior. Savanții lor au putut descifra mesajul încriptat în ea. Venusienii au văzut, pentru prima dată, o parte din viața de zi cu zi a oamenilor de pe Terra. N-au înțeles prea mult. Era o hărmălaie grozavă, mașini care se ciocneau, animale ciudat cu bot lung care vorbeau repede, lucruri care sfidau logica și fizica ce ar fi trebui să guverneze galaxia, universul. Au conchis că Pământul nu era un spațiu prea plăcut și s-au uitat mulțumiți la oceanele lor albastre și hrănitoare. Dacă așa era viața pe Terra, preferau de un milion de ori lichidul venusian. Un singur lucru nu au reușit să înțeleagă: cuvintele de la final. Venusienii nu scriau, comunicau telepatic, iar înscrisurile acelea au rămas o enigmă. „A WALT DISNEY PRODUCTION”.
Ce ați citit mai sus este rezumatul unei povestiri a lui Isaac Asimov.
Dacă păstrăm comparația și ne imaginăm că, în această clipă, niște venusieni ar privi spre România, putem fi convinși că aceștia ar rămâne cu o impresie greșită despre ce înseamnă oamenii și viața pe Pământ.
Ar vedea o țară în derivă, care și-a pierdut drumul. Ce ne dorim? Ce își dorește România? Am aderat la NATO și la UE. Ce urmează? Nu avem un proiect clar. Ar vedea o clasă politică ce este compusă în mare măsură de impostori și ar crede că noi, cei care o votăm, suntem vai și-amar de capul nostru, dacă girăm astfel de specimene.
Dacă ne-ar număra, și-ar da seama că fugim de țara asta ca dracul de tămâie. Milioane de oameni își scriu viitorul peste hotare. Nu numai din cauza banilor, ci pentru că singura viață pe care o avem merită trăită într-o țară în care există un sistem medical eficient, respect pentru cetățean, infrastructură, meritocrație și, de ce nu, moralitate.
Lumea nu e cum e România. O vizită într-o țară din Europa ne aduce în față oameni mai calmi, care citesc în trenuri, pentru care natura nu este un imens coș de gunoi, în care talk-show nu înseamnă urlete de gibon și știrile TV nu se reduc la accidente, furturi și violuri.
Suntem departe de ceea ce eram, acum 30 și ceva de ani, dar tot atât de departe de unde ar fi trebuit sau am fi vrut să fim.
Articole similare:
Politicienii români și „Văduvele scoțiene” (amatorism versus profesionalism)
