Marian Crușoveanu are o veste excelentă pentru constănțeni și turiști: „A fost emis certificatul de urbanism pentru Alternativa Techirghiol”

Deputatul PNL, Marian Crușoveanu, a dat astăzi constănțenilor cea mai bună veste a anului în ceea ce privește infrastructura din județ.

„O veste bună pentru toți cei care așteaptă realizarea drumului expres spre sudul litoralului. Consiliul Județean Constanța a emis certificatul de urbanism, ceea ce înseamnă încă un pas mare în realizarea acestui drum extrem de important.”, a declarat parlamentarul liberal.

„Voi urmări acest proiect îndeaproape și vă voi ține la curent cu evoluția acestuia, pentru că este un angajament asumat al PNL față de dumneavoastră. Consider că investițiile în infrastructura rutieră vor aduce beneficii și avantaje suplimentare. Nu doar că ne putem deplasa în siguranță și mai rapid dar vor fi și beneficii de ordin economic și de protejare a mediului. Mai puțin timp în trafic înseamnă mai mult timp pentru familie și cei dragi sau mai multe ore pe plajă pentru cei care ne vizitează în sezonul estival.”, a mai spus Marian Crușoveanu.

Liberalul a subliniat că investițiile de orice natură în județul Constanța sunt esențiale, căci astfel putem depăși unele decalaje, pe care le-am simțit cu toții, față de vestul Europei.

„Și Constanța poate fi o capitală europeană! Şi nu doar vara!”, este concluzia sa.

Articole similare:

Cea mai bună rută pentru drumul expres spre sudul litoralului

Marian Crușoveanu, PNL: „Bugetul elaborat de Guvernul României, pentru anul 2021, este unul al investițiilor istorice”



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Nordis Mamaia: un apartament de două camere în Năvodari îl costă pe un român obișnuit mai mult de 30 de ani de muncă

mar mai 11 , 2021
Dacă vi se pare că e scump să-ți cumperi un apartament pe superba Costa del Sol, din Spania, sau undeva pe o mirifică insulă grecească, înseamnă că n-ați fost în Năvodari. Prețurile cerute de dezvoltatorii imobiliari de aici au ajuns în jurul a 3.000 de euro pe metru pătrat. Și […]
nordis mamaia

V-ar putea interesa și: