E oficial: scăpăm de mască și de restricțiile de noapte

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând din 15 mai se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în exterior, cu câteva excepţii, respectiv pieţele, târgurile şi staţiile de transport public în comun.

„Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior cu câteva excepţii – pieţe, târguri şi staţiile de autobuz. (…) În aer liber se renunţă la mască”, a spus şeful statului, joi, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

De asemenea, el a precizat că tot din 15 mai se elimină restricţiile de circulaţie noaptea şi asupra programului agenţilor comerciali.

„Activităţile sportive – posibile cu 25% din locuri ocupate. În interior vom avea de asemenea relaxări care încep majoritatea din 1 iunie”, a mai spus Iohannis.

„De la 1 iunie, va crește și capacitatea de cazare, precum și cea de servire în restaurante. Nunți, botezuri, mese festive vor putea fi organizate în aer liber, începând cu 1 iunie, cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu 50. Se elimină aceste limitări dacă toți participanții sunt vaccinați, același lucru fiind valabil și în cazul sălilor de sport. În privința școlilor, se aplică în continuare scenariile de până acum, bazate pe rata de incidență, fiind foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală. Dacă vrem să ieșim din pandemie, dacă ne dorim să ne reluăm toate activitățile, trebuie să ne vaccinăm!”, a subliniat șeful statului.

Premierul Florin Cîţu a declarat joi seară că barurile, cafenelele, cluburile şi discotecile rămân închise până la 1 iunie, arătând că există propunerea ca de la această dată să se deschidă la o capacitate de 50%, dar cu persoane vaccinate.

„Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci şi aşa mai departe, care în continuare până la 1 iunie rămân închise. De la 1 iunie propunerea era să se deschidă cu o capacitate la jumătate, cam aşa, dar pentru persoane vaccinate, de exemplu, sunt propuneri la care ne uităm. (…) Maximum 50% din capacitate. Vom vedea. Noi vorbim de vaccinaţi”, a spus Cîţu la Digi 24.

El a mai afirmat că încă nu sunt permise petrecerile private.

Preşedintele Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, mai mulţi membri ai Guvernului, cu şeful DSU, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un tânăr de 25 de ani a murit într-o centrală eoliană

joi mai 13 , 2021
În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați cu privire la faptul că, un angajat al unei societăți de mentenanță a parcului eolian din extravilanul localității Chirnogeni, a rămas blocat în partea superioară a unei centrale eoliene. „Deplasați la fața locului, polițiștii au […]

V-ar putea interesa și: