Autoritatea Națională pentru Turism a luat, ieri, o decizie șoc. A retras licența unui număr de 1.384 de agenții de turism. Practic, de astăzi acestea nu mai au voie să vândă vacanțe.
”Autoritatea Națională pentru Turism, anunță public retragerea in vederea radierii din oficiu a licențelor de turism emise operatorilor economici care nu au prezentat polița valabilă de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti pentru achiziţionarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism”, se arată într-un comunicat al instituției condusă de constănțeanca Anca Pavel Nedea.
ANT spune că agențiile au fost notificate in prealabil, iar lista lor a fost facuta publica in perioada martie-septembrie 2016 pe site-ul institutiei, iar o a doua notificare s-a trimis personalizat catre fiecare agentie de turism in data de 23 august.
Lista agențiilor de turism pentru care s-a procedat la retragerea in vederea radierii din oficiu a licențelor de turism acordate a fost publicată pe site-ul www.turism.gov.ro.
Printre agențiile de renume din Constanța care se găsesc pe lista neagră se numără SC Mistral Tours SRL, aparținând ”Doamnei turismului românesc”, Corina Martin, agenția aflată pe pierdere de mulți ani și în insolvență. Agenția funcționează pe firma Mistral Resorts SRL. Și cealaltă agenție a sa, Mistral Voyages, a fost închisă.
Corina Martin este președintele Asociației Litoral Delta Dunării, care folosește banii privaților din Mamaia și deltă pentru a promova aceste destinații.
Alte agenții din Constanța închise de ANAT sunt: SC Mamaia SA, SC Icar Tours SRL, Sind România Constanța, Arrow Tours, Regent Tour, Stella Holiday, Sun Paradise, Neptun (aparținând SC Neptun Olimp SA), Triumph Comtur (cu sediul în hotelul Parc din Mamaia).
UPDATE. Ce spune specialiștii în turism
“Este o decizie istorica, fara precendent pe piata de turism romaneasca. Felicit public ANT pentru curaj! Este trist pentru angajatii acestor agentii de turism, mai ales pentru acei angajati care fac turism din pasiune si care se zbat mereu sa le ofere clientilor cele mai bune variante de concediu, dar ei sunt acum doar victime colaterale ale lacomiei patronilor. Din pacate insa, nu toti sunt pasionati cu adevarat de turismul de calitate si tot din pacate, nu toate agentiile sunt corecte si nu isi trateaza clientii onest. Realitatea ultimilor ani ne-a aratat ca ceea ce se intampla pe piata de turism romaneasca era nu numai o anomalie, ci pur si simplu o haiducie, iar cei corecti nu merita sa plateasca pentru cei incorecti, desi de multe ori asa s-a intamplat! Clientii s-au saturat de oameni incorecti si de agentii de turism neprofesioniste si sigur ar prefera sa fie mai putine, dar care sa ofere servicii de mai buna calitate si mereu sigure. Exista multe exemple de agentii de turism corecte si transparente in Romania si de oameni de turism dedicati; as vrea ca acesta sa fie inceputul unei noi generatii de oameni de turism – turismul facut din pasiune si cu onestitate”, a declarat Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic.