Trafic îngreunat pe bd. Tomis din Constanța în urma unei avarii la o conductă RAJA

raja

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Tomis nr. 291 din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe prima bandă de circulație de pe acest bulevard, pe o porțiune de 50 m (zona Macul Roșu), sensul de mers către Dacia, astăzi – 20 mai 2021, în intervalul orar 08.30 – 18.30.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții.”, spun reprezentanții RAJA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Conductă de gaze spartă în Eforie. Acuzații nefondate ale Distrigaz Sud Rețele VIDEO

joi mai 20 , 2021
Acum câteva zile, circa 1.300 de abonați ai Distrigaz Sud Rețele din Eforie Nord și Sud, clienți casnici și non-casnici, au rămas fără gaze. Cauza a fost faptul că, în timpul unor lucrări, un utilaj a spart conducta de gaz. Biroul de presă al Distrigaz Sud Rețele a trimis rapid […]
conducta-gaz-eforie-distrigaz-sud

V-ar putea interesa și: