„Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu este unul dintre spectacolele Teatrului de Stat Constanța care au intrat în atenția juriului de selecție al UNITER, actrița Cătălina Mihai fiind nominalizatăla secțiunea Cea mai bună actriță în rol secundar.
Teatrul de Stat Constanța a programat spectacolul „Doi tineri din Verona” atât sâmbătă, 12 iunie, de la ora 19:00, cât și duminică, 13 iunie, de la ora 19:00.
Valentin pleacă din Verona la Milano pentru a-și desăvârși educația „într-o altă cultură”, iar prietenul lui cel mai bun, Proteus, rămâne acasă, căci o iubește pasional pe Iulia. Valentin, care, la început, nu îl înțelege pe Proteus și nu crede în puterea iubirii, se îndrăgostește nebunește de Silvia, fiica ducelui din Milano. Prietenul său, trimis și el la curtea ducelui, o uită într-o clipă pe iubita lui atunci când o întâlnește pe iubita lui Valentin.
Cătălina Mihai joacă rolul servitorului lui Valentin, Speed, un paj isteț și jucăuș, care îi elucidează stăpânului său ingenioasele stratageme de dragoste folosite de iubita lui.
Regizorul Alexandru Mâzgăreanu a ştiut să exploateze entuziasmul tinerilor actori și experiența celor mai în vârstă pentru a crea un spectacol complex, cu multe sugestii culturale ce exced textul și epoca în care este plasată acţiunea. „O altă cultură” devine, în viziunea regizorală cu totul aparte a lui Alexandru Mâzgăreanu, cultura Extremului Orient, păstrând, totodată, intact spiritul poveștii shakespeariene.
Montarea de la Constanța a fost realizată cu traducerea Luciei Verona, decorul Andreei Săndulescu, costumele Alexandrei Mâzgăreanu, lighting design-ul conceput de Daniel Klinger, muzica lui Alexandru Suciu și mișcarea scenică sub îndrumarea coregrafei Baczó Tünde.
Florin Aioane şi Andrei Bibire îi întruchipează pe cei doi tineri din Verona, iar femeile care le aprind inimile şi patimile sunt interpretate de Ecaterina Lupu şi Cristiana Luca. Din distribuție mai fac parte Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Maria Lupu, Florina Stănculeţ, Theodor Şoptelea, Ştefan Mihai, Vlad Linţă, Alina Manţu, dar şi trei actori de la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluțul de mare” – Graţian Prisăcariu, Arina Cojocaru şi Tiberiu Roșu.
„Fiecare element din spectacol, începând de la decorul atât de bogat și expresiv în simplitatea lui de bun gust (Andreea Săndulescu), de la costumele atent gândite și realizate (Alexandra Mâzgăreanu) și până la interpretarea actorilor, face din acest spectacol o experiență vizuală, dar și emoțională.” (Irina Cerchia – „Doi tineri din Verona și o iubire extrem orientală”, Revista AMFITEATRU)