Proprietarii de apartamente din Mamaia au ajuns să ceară pe ele mai mult – mult mai mult – decât cei din Miami, Florida. Asta în condițiile în care pare evident că Miami este o destinație cosmopolită, căutată de doritorii de vacanțe din toată lumea, în timp ce Mamaia se adresează în foarte mare măsură numai pieței locale.
Un apartament în Mamaia, în centrul stațiunii, a fost scos recent la vânzare la 849.000 de euro. Să nu credeți că e cine știe ce penthouse de multe sute de metri pătrați. Vorbim despre un apartament de 3 camere, de 148 mp utili, ceea ce înseamnă un fabulos 5.736 de euro/mp. Proprietatea se vinde mobilată și utilată, e pe malul Mări Negre, se află într-un bloc ce dispune de recepție, pază, sală de fitness și saună. În preț sunt incluse două locuri de parcare într-un sistem parklift cu 11 etaje.
Apartamentul este în Caelia Residence, un bloc construit de Viorel Păunescu, pe un teren cumpărat de la familia Adamescu. Pentru autorizarea construcției, Radu Mazăre s-a ales cu dosar penal, dar procurori DNA au dispus soluţia clasării, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
La inaugurare au participat, printre alții, controversatul omul de afaceri constănțean Gheorghe Bosânceanu, proprietarul Șantierului Naval Constanța, investitorul în turism Mohammad Murad, Ovidiu Lipan Țăndărică, dar și celebrități din lumea sportului – Victor Pițurcă, Mitică Dragomir, Mircea Sandu, Raluca Sandu.
Printre cei care au cumpărat apartamentele de lux se numără, potrivit InfoSud Est: Vasile Blaga – fost ministru de interne și șef al PDL; Florin Nicolae Muntean – numit de Adriean Videanu, în 2009, director general la Transgaz; Raul Doicescu – prieten și partener de afaceri al fostului ministru PDL al Economiei Adriean Videanu, alături de fosta soacră a Elenei Băsescu; Nela Păvăloiu – fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, trimisă în judecată de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale din Ferma Băneasa și Pădurea Snagov; Dan George Oproescu și Theodor Berna – abonați, prin firmele lor, la banii publici și parteneri de afaceri cu finul lui Adriean Videanu; Anca Cristina Godeanu – fina Andreei Paul Vass și apropiată a Elenei Udrea, fostă șefă a Autorității de Management pentru POSDRU; Corneliu Cosac – tatăl lui Sergiu Cosac, partener de afaceri cu unul dintre frații lui Omar Hayssam; Daiana Maria Al Bitar – nașa de cununie al cuplului Gabriela Firea și Florin Pandele.
Haideți să vedem cum stau lucrurile în Miami, capitala economică a statului Florida și o stațiune turistică de renume mondial.
Am căutat, pe mai multe site-uri de specialitate, apartamente în Miami. Ne-am uitat la cele cu o suprafață similară, pe zillow.com. Cele mai multe locuințe pe care le-am găsit erau mai ieftine decât cel din Mamaia. Mult mai ieftine. De pildă, unul în imobilul de mai jos se vinde cu 435.000 de dolari, ceea ce înseamnă circa 366.644 de euro. Se vinde mobilat și utilat.
Găsiți și case pe pământ, mobilate modern, utilate, cu curte și gazon, la 650.000 de dolari, adică 548.000 de euro. Sunt zeci de exemple de acest fel.
Așadar, cu cât ai plăti pentru un apartament în Mamaia, îți cumperi două în Miami și-ți mai rămân bani și de un Ferrari. Second hand, ce-i drept. Vă rămân 117.000 euro. Cu 86.000 de euro vă puteți cumpăra un Ferrari F1 California, din 2011, cu 52.000 km la bord.
Apropo, Miami este un centru major în finanțe, comerț, cultură, media, divertisment, artă și afaceri internaționale. În 2010, Miami a fost clasificat drept al șaptelea oraș din Statele Unite în privința finanțelor, comerțului, culturii, divertismentului, modei, educației și în alte sectoare. S-a clasat pe locul 33 în topul orașelor din lume. În 2008, revista Forbes a declarat Miami ca fiind ”Cel Mai Curat Oraș din America”, datorită calității aerului pe toată perioada anului, numeroaselor spații verzi, apei bune de băut, străzilor curate și programului răspândit de reciclare. Conform unui studiu din 2009 al UBS, Miami s-a clasat pe primul loc în privința celor mai bogate orașe din SUA și pe locul cinci ca putere de cumpărare.
De ce sunt mult mai scumpe apartamentele în Mamaia decât în Miami? În primul rând, trebuie să spunem că prețul cerut nu este prețul tranzacției. O să răspundem la întrebare printr-un banc:
Doi tipi se întâlnesc și observă că poartă aceeași cravată.
– Cât ai dat pe ea, întreabă unul din ei.
– 400 de lei.
– Ești fraier. Eu am dat 1.000!
Vă recomandăm și:
Dicționarul agenților imobiliari. Cum ne păcălesc din vorbe
Profit fabulos din afaceri imobiliare
Constănțenii iubesc imobiliarele. Piața a explodat de la începutul anului
Bizara piață imobiliară din Constanța: un apartament, cinci prețuri
Se construiesc încă 1.400 de apartamente în Mamaia și 10.000 mp de spații comerciale
„Locuințe” care încalcă legea în Mamaia. Autoritățile nu fac nimic
Pai ia vezi daca iei cam 15k €/luna fara sa faci nimic , iti permiti? C.A.-uri, pensii speciale, director de regii, vamesi, politisti, parlamentari are balta peste…..
prost e cine da nu cine cere Astia sint rupti de realitate