Centrul Constanței se va închide timp de 2 zile pentru un SuperCupa României la Karting Electric. Marele ePremiu al orașului Constanța va avea loc în 3 și 4 iulie 2021. Evenimentul este, potrivit Primăriei Constanța, unic în lume.
Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Asociația Sportivă „Clubul de Karting Electric Constanța” organizează în premieră pentru Dobrogea/Est Muntenia primul circuit stradal de karting electric pentru copii din lume, cu zero emisii de dioxid de carbon. În cele două zile de concurs – 3 și 4 iulie 2021 – vor participa la această competiție 36 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.
Karturile care iau startul sunt 100% electrice și sunt încărcate exclusiv solar. Pe durata celor 2 zile de competiție, instalațiile special aduse pentru competiție vor produce și încărca în bateriile speciale pentru competiții aproximativ 310 kw. Circuitul stradal va fi amenajat pe bulevardul Tomis, de la intersecția cu bulevardul Ferdinand spre strada Traian, dreapta până la intersecția cu strada Termele Romane, întoarcere la sensul giratoriu pe strada Traian și apoi stânga pe bulevardul Tomis.
„Competițiile în care sunt folosite vehicule nonpoluante câștigă tot mai mult teren în România, îndeosebi la Constanța. Ieri l-am primit la Constanța pe câștigătorul celei de-a doua etape a „The Sun Trip“, turul de ciclism al Europei, realizat cu biciclete dotate cu panouri solare, Emil Bărbuț, iar astăzi anunțăm o competiție de karting electric. Mă bucur că este încurajată tot mai mult în rândul copiilor deplasarea cu vehicule care produc ZERO emisii de CO2. Și asta pentru că politica administrației locale din Constanța este aceea de a îndruma populația către mobilitatea alternativă“, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
„Mulțumim din suflet tuturor partenerilor, sponsorilor și colaboratorilor, în special Primăriei Municipiului Constanța pentru faptul că a pus, în premieră, România pe harta motorsportului electric mondial. Această nouă competiție desfășurată în inima marilor orașe ale României atrage o nouă audiență, o nouă generație de copii, un viitor electric și curat. SuperCupa României la Karting Electric va oferi copiilor din orașele și județele partenere nu doar divertisment, dar și oportunitatea de a înțelege și împărtăși valorile și obiectivele energiilor „curate“ ale mobilității urbane a viitorului și a sustenabilității. Cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor vom modifica definitiv mentalitatea copiilor din România făcându-i parte a megatrendurilor mondiale“, a declarat Florentina Drăgan – radiokart.
Începând de vineri seară, invitaților și spectatorilor le vor fi prezentate modele de mașini electrice și karturi ce vor fi expuse pe bulevardul Tomis.