Comandamentul Litoral 2021 continuă controalele în stațiuni.
Astăzi, aceștia au fost în stațiunea Mamaia. Primele magazine luate în vizor au fost cele care vând jucării și haine.
Inspectorii Protecției Consumatorilor au găsit jucării fără vârsta indicată, cu părți mici, fără atenționare, care pot fi inhalate sau înghițite. De asemenea, au găsit replici de jucării ale unor mărci de renume fără licență și prost redate.
Acestea au fost retrase de la comercializare.
Au mai fost oprite temporar de la comercializare haine, pentru că nu erau etichetate așa cum spune legea. Când vor fi, vor putea fi vândute din nou.