S-a lăudat primarul Făgădău că a reabilitate peninsula. Avea dreptate, a reabilitat-o. Parțial. Problema e că lucrările au fost de mântuială. Am văzut co toții cum dalele nou montate au început să sară ca pop corn-ul pus pe foc mare.
Primăria Constanța a luat decizia să înlocuiască, pe o anumită porțiune, aceste dale cu asfalt.
Echipele administratorului public vor interveni în această săptămână pe bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de strada Traian și Cercul Militar. Lucrările sunt necesare având în vedere starea dalelor din granit, cu deficiențe și degradări pronunțate. Se va lucra noaptea pentru ca traficul rutier intens din timpul zilei să nu fie afectat. Într-o primă etapă, se va decapa pavajul existent. Lucrările se vor desfășura luni, marți și miercuri, traficul rutier fiind restricționat parțial, între orele 19:00-05:00. Suprafața carosabilă va fi reamenajată prin lucrări de asfaltare joi și vineri. Se vor turna două straturi de asfalt, binder și uzură, accesul autovehiculelor fiind restricționat în intervalul orar 19:00-05:00.”, au anunțat reprezentanții primăriei, printr-un comunicat de presă.
Am solicitat informații suplimentare și am aflat că se va asfalta porțiunea de drum care ajunge până în parcarea din dreptul instanțelor.
Primăria roagă constănțenii care locuiesc sau tranzitează această zonă să nu își parcheze autoturismele pe trotuare sau pe carosabil.
Pentru evitarea oricărui incident, recomandă participanților la trafic să circule cu atenție pe parcursul derulării lucrărilor de reabilitare a carosabilului.
Incredibil , inca se vehiculeaza ca aceste dale ar fi de granit ..dar se mai si fisureaza ! Din clasele primare se invata (daca se invata) ca acest granit are viata de sute si chiar mii de ani si nu se fisureaza .DNA s-a facut si se face ca ploua, stiut fiind ca dalele sunt de fapt din ciment cu mult nisip si nicidecum din granit cum s-au platit din bani publici (au platit inclusiv magistratii care circula cu masinute pe acest carosabil ) ! Nu Fagadau a pus de afacere ci gasca Mazare ,Fagadau a primit doar ordin sa acopere golania de milioane de euro.