Vaccinul Moderna contra Covid-19 are o eficiență de 93% după 6 luni de la a doua doză

moderna

Compania Moderna a anunțat joi că vaccinul său contra Covid-19 este eficient în proporție de 93% după 4-6 luni de la a doua doză, aproape la fel ca eficacitatea de 94% ce a reieșit după primele teste clinice cu acest produs, transmite Reuters.

Rezultatele sunt comparabile cu datele publicate de rivalii Pfizer și BioNTech săptămâna trecută, care au sugerat că eficacitatea vaccinului lor pierde cam 6% la fiecare două luni și a fost de 84% la șase luni după a doua doză. Atât vaccinul Moderna, cât și cel Pfizer / BioNTech folosesc tehnologia mRNA.

”Suntem foarte bucuroși că eficacitatea vaccinului nostru Covid-19 este stabilă la 93% după 4-6 luni. Această durată solidă aduce beneficii sutelor de milioane de oameni care au primit până acum vaccinurile Moderna”, a spus directorul executiv al companiei, Stéphane Bancel, într-un comunicat de presă.

Un vaccin cu efecte de durată înseamnă că cei cărora li se administrează pot aștepta mai mult pentru o evenutală doză suplimentară sau chiar să nu aibă nevoie de o a treia doză.

Ultimele rezultate de la Pfizer și Moderna vin în condițiile în care autorități sanitare din toată lumea, confruntate cu mult mai transmisibila variantă Delta, dezbat dacă dozele suplimentare de vaccin contra coronavirusului sunt sigure, eficiente sau necesare.

Pfizer intenționează să ceară autorizarea dozei a treia a vaccinului său luna aceasta, iar unele țări, precum Israel, deja au început sau fac planuri pentru administrarea acestei doze suplimentare pentru cei vârstnici sau vulnerabili.

Moderna spune că cele trei studii pe care le are în desfășurare cu trei produse-candidat pentru doza suplimentară au produs răspunsuri robuste de anticorpi contra variantelor îngrijorătoare precum Gamma, Beta sau Delta. Astfel, nivelul de anticorpi neutralizanți după acestea sunt aproape ca cele observate după doza a doua a vaccinului său.

Până în prezent, 1.816.800 de doze Moderna au fost recepţionate în România, iar 728.277 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. Alte 111.600 doze de vaccin Moderna vor sosi vineri, 6 august, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Coronavirus în Constanța: peste 1.500 de persoane sunt în carantină

joi aug. 5 , 2021
În acest moment, în județul Constanța sunt 22 de persoane internate din cauza coronavirusului, a anunțat Prefectura Constanța. De asemenea, la nivelul județului sunt 1.509 persoane aflate în carantină la domiciliu și 110 persoane sunt izolate la domiciliu. Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, […]
coronavirus carantina eforie lazu

V-ar putea interesa și: