Se redeschid creșele la capacitate maximă în toată România. Primăria Constanța spune că acest lucru vine „în urma insistențelor conducerii Primăriei Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială și a numeroaselor adrese transmise către Ministerul Sănătății și Ministerul Educației”.
Astfel, în urma acestor insistențe, Guvernul României a emis zilele trecute un ordin prin care creșele din toată țara pot funcționa din nou la capacitate maximă.
„O contribuție valoroasă au avut și solicitările multiple venite din partea mămicilor din Constanța, care ajunseseră la capătul răbdării pentru că nu mai aveau soluții. Vocea lor a ajuns la urechile Guvernului, care în cele din urmă a răspuns apelului municipalității constănțene.”, spune Primăria Constanța, printr-un comunicat de presă.
„Mă bucur pentru această victorie legislativă obținută de echipa noastră pentru că rezolvă o problemă mai mult decât serioasă nu numai la nivelul Constanței, ci și la nivel național. Pandemia COVID-19 a avut un impact serios asupra tinerelor mame. Imposibilitatea de a apela la un sistem instituționalizat dedicat copilașilor și aici mă refer în special la creșe, a creat probleme serioase în rândul familiilor cu copii mici. Îmbunătățirea condițiilor pentru tinerele familii constănțene este o prioritate constantă și voi face tot ce ține de mine să avem sprijinul Executivului în a aduce în prim plan grija pentru mame și copii. Complementar, administrația constănțeană va genera noi proiecte în această direcție“, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.