Un polițist în timpul liber a fost agresat pe stradă

politia

La data de 22 august a.c., în jurul orei 19.20, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 47 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat pe o stradă din localitatea Poarta Albă, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat apelantul, care prezenta urme superficiale de agresiune. Acesta nu a dorit intervenția unui echipaj de ambulanță.

Menționăm faptul că bărbatul de 47 de ani este polițist și se afla în timpul liber în momentul producerii incidentului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Marian Crușoveanu: „Protejarea regimului democratic rămâne o luptă în fiecare zi și depinde de fiecare dintre noi”

lun aug. 23 , 2021
În fiecare an, pe 23 august, pe plan european, este marcată ziua comemorării victimelor stalinismului și nazismului, în timp ce în România, această dată reprezintă Ziua comemorării victimelor fascismului și comunismului. „În numele unor ideologii, au fost sacrificați, torturați, decenii la rând, români care au crezut în valorile democratice. Această […]
marian-crusoveanu-23-august

V-ar putea interesa și: