Peste 18.000 de persoane au venit la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă şi aşezată pe un baldachin special amenajat în Curtea mitropolitană.
Potrivit organizatorilor, de vineri dimineaţa, de la ora 06,00, când moaştele sfinte au fost scoase din Catedrala Mitropolitană, până duminică dimineaţa, la ora 06,00, prin faţa raclei au trecut şi s-au închinat aproximativ 18.000 de persoane.
În Curtea mitropolitană se află câteva sute de pelerini care stau la rând pe culoarul special amenajat cu ajutorul gardurilor metalice. Alte câteva sute de persoane au venit la slujba liturgică care se oficiază în fiecare zi.
Anul acesta, pentru credincioşii care aleg să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva de hramul acestuia a fost adusă spre închinare şi racla cu moaştele Sf. Gheorghe Pelerinul.
Spre deosebire de anul trecut, anul acesta accesul la sfintele moaşte se va face în aer liber, pe un culoar unic pe care poate pătrunde doar o singură persoană.
Atât pelerinii, cât şi localnicii trebuie să poarte mască sanitară chiar dacă se află în aer liber. Cei care nu au mască vor primi de la voluntari. De-a lungul drumului sunt dozatoare automate cu dezinfectanţi.
Slujba Liturgică de pe 14 octombrie, când în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi oficiată începând de la ora 9,30, pe un podium special amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate, astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi.