Tablourile președinților PSD și ceasul roșu

O fotografie din sediul PSD făcea vâlvă în mediul online prin 2018. Pe peretele din spatele mesei unde stau liderii de partid la întâlniri oficiale sau conferințe de presă putea fi văzut un tablou reprezentându-l pe președintele de atunci al partidului, Liviu Dragnea. După ce acesta a pierdut alegerile, a dispărut și tabloul. A fost înlocuit cu figura noului președinte, Viorica Dăncilă.

Cum nimic nu este etern, mai ales în politică (poate doar compromisul), și mandatul doamnei Dăncilă a ajuns la final. A urmat la conducere partidului Marcel Ciolacu. Dacă v-ați fi așteptat să vedeți tabloul acestuia în sediul PSD, ca o urmare logică a ultimilor ani, v-ați înșelat. Pe locul unde se aflau foștii președinți stă acum un ceas. Un cear roșu, ce-i drept.

Marcel Ciolacu este însă present în sediul PSD Constanța. Am remarcat că un tablou cu chipul său se află în aceeași sală, dar pe peretele opus celui pe care se află acum ceasul.

În articolul de mai jos puteți găsi unul dintre subiectele – extrem de serioase – discutate la ultima conferință de presă a PSD Constanța.

Întrebat, în trecut, de ce în sediul partidului sunt poze ale președinților, Felix Stroe, liderul PSD Constanța, a declarat că fiecare partid procedează la fel.

„În fiecare sediu județean de partid, fie că este PNL, PSD, PMP, este cultură instituțională să fie portretul președintelui. Noi ni l-am ales la congres, e al nostru. La Biserica Ortodoxă este Iisus Hristos, la biserica musulmană este altcineva, la budiști e Buddha. La noi, la PSD, președintele ales de congres este… a fost domnul Dragnea, a fost alt congres, și a ales pe doamna Viorica Dăncilă”, a explicat Felix Stroe, potrivit Mediafax.

Liderul social-democraților constănțeni consideră chiar că portretul președintelui țării ar trebui să fie în fiecare clasă de școală, liceu și universitate.

„De ce este obediență? De ce este altceva? Statutul PSD este al nostru și pentru noi este obligatoriu. Președintele este ales de congres și trebuie să știe fiecare membru de partid de la Partidul Social Democrat cine e președinte. (…) Dacă vreți părerea mea, și nu cred că greșesc, în fiecare sală de clasă, aulă universitară, trebuie să fie portretul președintelui României. Nu discutăm de Iohannis, de Ion Iliescu, nu discutăm de politică. Este cultură instituțională. Ne e rușine cu drapelul României? În fiecare instituție oficială trebuie să fie stema țării, că este instituția oficială a statului român, nu mă refer la firmele private. (…) Vorbim de cultură instituțională, nu de obediență. Și dați-ne voie ca la PSD în sediul județean să fie portretul președintelui ales de congres.”, a spus președintele PSD Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă are nevoie de oameni

lun oct. 11 , 2021
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa organizează concurs, prin încadrare directă și/sau rechemare în activitate a persoanelor care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice și cerințele de ocupare următoarelor posturi de execuție vacante, în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările […]

V-ar putea interesa și: