Marian Crușoveanu, deputat PNL: „Dacă guvernarea nu se traduce în dezvoltarea județului Constanța, o putem considera păguboasă”

Marian Crușoveanu, deputat PNL: „Dacă guvernarea nu se traduce în dezvoltarea județului Constanța, o putem considera păguboasă”

Marian Crușoveanu, deputat PNL, le-a transmis alegătorilor liberali un mesaj clar: „Pe plan local, se va continua colaborarea cu USR, iar noi, cei de la PNL Constanța, vom urmări strict agenda de investiții care aduc un trai mai bun pentru fiecare locuitor din acest județ.

Parlamentarul spune că negocierile au rezolvat un fapt extrem de necesar, în momentul de față: terminarea crizei guvernamentale.

„După aproape două luni, astăzi știm clar că în următoarele zile, România va avea un guvern învestit în Parlamentul României. Acest lucru înseamnă cel puțin siguranță, stabilitate pentru fiecare român, astfel încât multiplele crize prin care trece astăzi România să poată fi gestionate de un guvern cu puteri depline.”, a declarat.

Acesta vrea însă ca PSD să fie interesat de proiectele pentru Constanța.

„Vreau să văd guvernarea care urmează doar prin prisma intereselor locuitorilor județului Constanța și mă aștept să văd cât de interesați vor fi și colegii din #PSD să susțină aceste interese, la nivel guvernamental. Mă refer aici la Alternativa Techirghiol, Spitalul Regional, Spitalul Nou de Pediatrie, investiții în fiecare localitate din județul nostru, anularea taxei pe podurile dunărene, investițiile din Portul Constanța, dezvoltarea rețelelor de drumuri, apă și canalizare, mai ales că, în următoarea perioadă, vor deține unele ministere.

Cu oricine am guverna, dacă guvernarea nu se traduce în dezvoltarea județului Constanța, o putem considera păguboasă. Spre exemplu, fostul ministru Vlad Voiculescu a tăiat, de pe lista de priorități, Spitalul Regional din Constanța, fostul ministru al transporturilor a ignorat Alternativa Techirghiol. Cu alte cuvinte, dacă se ignoră investițiile atât de necesare, înseamnă că sunt ignorate, cu desăvârșire, problemele acute locale.

Personal, voi fi mulțumit atunci când voi vedea că locuitorii din județul Constanța au un spital dotat și modern, atunci când Alternativa Techirghiol va fi complet funcțională, atunci când gazele vor ajunge în casa fiecărui constănțean, când apa și canalizarea nu vor fi lux. Da, atunci voi spune că sunt mulțumit.”, a mai spus Marian Crușoveanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Gheorghe Hagi a primit oferta de a fi selecționerul Naționalei, dar nu a putut să o onoreze

mar nov. 23 , 2021
În urma numeroaselor speculații, interpretărilor apărute în mass-media cu privire la postul de selecționer, Gheorghe Hagi transmite următoarele:  „Am primit o ofertă din partea președintelui Federației Române de Fotbal pentru postul de selecționer al Naționalei României, dar, chiar dacă mi-am dorit, acest lucru nu este posibil atâta timp cât sunt […]
Gheorghe Hagi

V-ar putea interesa și: