Liberalii vor propune în coaliţie să se amâne intrarea în vigoare a prevederii din Codul Administrativ privind pensiile speciale ale aleşilor locali, primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, partidul urmând să vină cu această propunere în coaliţie. Pensiile primarilor au fost amânate deja doi ani la rând, de guvernul Orban şi Guvernul Cîţu, scrie News.ro.
Surse din PNL au precizat că motivul pentru care se va propune amânarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor aleşilor locali ţine de negocierea făcută de Guvernul Cîţu, cu Comisia Europeană, în privinţa PNRR.
Astfel, guvernarea de dreapta şi-a luat ca angajament ca toate cheltuielile cu pensiile să nu depăşească 9,4% din PIB în perioada 2022-2070. În plus, guvernul Cîţu a promis şi reforma sistemului de pensii.
În schimb, în urma negocierii noii coaliţii PNL-PSD, s-a bătut palma pentru majorarea pensiilor. Astfel, noul guvern îşi propune o majorare pentru punctul de pensie de la 1.442 de lei în prezent la 1.586 de lei, începând cu 1 ianuarie 2021.
Vă recomandăm și:
Suntem mai săraci din cauza inflației
Diferențe imense între salariile de la stat și din privat
Primărița din Cumpăna, Mariana Gâju, vrea pensie specială, ca să i se redea „DEMNITATEA”