Asociația Elevilor din Constanța a câștigat procesul împotriva Consiliului Județean Constanța. Hotărârea ce bloca transportul gratuit al elevilor rămâne suspendată prin hotărâre definitivă a instanței.
Luni, 6 decembrie, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat cu privire la recursurile din dosarul dintre AEC și CJC, respingând recursul formulat de CJC. Astfel, a fost dispusă suspendarea art. 3 al HCJ 20/2021 prin hotărâre definitivă.
Amintim faptul că suspendarea art. 3 din HCJ 20/2021 a fost dispusă și de către Tribunalul Constanța în luna septembrie, prin hotărâre executorie, pe care însă CJC a refuzat să o respecte. Articolul suspendat prevedea următoarele:
„Decontarea cheltuielilor în vederea asigurării gratuității la serviciul de transport județean pentru elevii din învățământul preuniversitar pe tot parcursul anului calendaristic se va face numai după asigurarea fondurilor necesare de la bugetul de stat conform art. 84 alin. (1^1) din Legea 1/2011.”
Astfel, Curtea de Apel Constanța a întărit faptul că lipsa unor fonduri de la bugetul de stat nu este o scuză pentru a încălca drepturile elevilor. Mai mult, AEC precizează faptul că, în contextul apropierii adoptării bugetului de stat de anul viitor, cea mai bună decizie pe care Consiliul Județean Constanța o poate lua este aceea de a chema în instanță Guvernul, luând exemplul Consiliului Local Constanța, ce a deschis un dosar pentru a-și recupera sumele necesare asigurării transportului gratuit al elevilor.
Totuși, pentru acordarea dreptului elevilor la transport gratuit și în fapt, este nevoie de încheierea contractelor de serviciu public, pentru ca operatorii să poată fi subvenționați. La nivelul județului Constanța, HCJ 20/2021 emite dispozițiile necesare încheierii contractelor, însă acesta nu a fost pus în executare, în mod nejustificat.
AEC solicită Consiliului Județean Constanța să încheie de urgență contractele de serviciu public, pentru ca drepturile elevilor să fie respectate!
„Îi mulțumim avocatei Daiana Dobre pentru prezența la cele două termene și sprijinul acordat. Instanța a decis astăzi, definitiv, faptul că elevii județului trebuie să beneficieze de transport gratuit. Dacă până acum Mihai Lupu a încălcat o hotărâre executorie a instanței, de astăzi încolo va încălca una definitivă. Dacă aș fi președinte al Consiliului Județean Constanța, aș lua exemplul primarului Vergil Chițac, și aș iniția mâine un proces împotriva Guvernului. De asemenea, amintim faptul că Silviu Coșa, prefectul Constanței, are responsabilitatea de a-l amenda pe Mihai Lupu pentru nepunerea în executare a unui HCJ. Încălcarea flagrantă a statului de drept nu poate continua, iar începând de mâine, mă voi prezenta din nou zilnic în fața CJC, pentru a mă asigura că elevii beneficiază de drepturile lor!”
Ariana Dudună, președinte AEC