Jandarmii vor fi în stradă de Revelion

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, alături de poliţiştii constănţeni vor fi zilnic la datorie în  perioada 31.12.2021- 02.01.2022,  cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care se vor afla în spațiile publice,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

Jandarmii constănțeni vor fi prezenţi alături de poliţişti în zone aglomerate, piețe și centre comerciale,  gări și stații de transport în comun din zona de competență, unde vor  acorda ajutor și informații utile pentru asigurarea unui climat de normalitate a ordinii publice, cât și pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, oamenii legii vor veghea şi la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor organizate de către autorităţile locale în municipiul Constanţa, la cumpăna dintre ani.

Jandarmii vor fi angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 38 de obiective din competenţă. Totodată, oamenii legii vor asigura şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.

Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Pentru un plus de siguranţă,  jandarmii constănțeni recomandă participanţilor:

  • să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine;
  • să nu se implice în conflicte ce ar putea conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • să fie atenți la bunurile şi obiectele personale;
  • să supravegheze cu atenţie copiii;
  • să respecte măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS Cov 2;
  • să solicite sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului 112, în caz de urgenţă; 
  • să respecte legislaţia cu privire la folosirea materialelor pirotehnice.

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vă urează un Revelion liniştit, Anul Nou să vă aducă desăvârşită sănătate şi multe împliniri. La mulţi ani!


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incidența cazurilor de covid a scăzut din nou în Constanța

joi dec. 30 , 2021
Incidența cazurilor de covid a scăzut din nou în Constanța, potrivit datelor furnizate de Prefectura Constanța. La nivelul județului a scăzut de la 0,42 de cazuri la mia de locuitori, ieri, la 0,40, azi. În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 1.497 de cazuri noi de […]

V-ar putea interesa și: