Polițiștii locali din Constanța au aplicat, săptămâna trecută, 191 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 164.450 lei, după cum urmează:
- 187 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 86.450 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi, dar în alte tipuri de recipiente (saci, cutii, bidoane etc);
- 4 sancțiuni aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 78.000 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate;
- o sancțiune – avertisment conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
„Contrar tuturor campaniilor de informare derulate de Direcția Generală Poliția Locală, există în continuare multe persoane fizice sau juridice care ignoră cu bună știință prevederile legale în privința gestionării deșeurilor. Pentru a evita sancțiunile, vă rugăm să nu mai aruncați gunoiul pe stradă, să nu mai depozitați sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor iar constănțenii care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipiente speciale.”, spun reprezentanții Primăriei Constanța.
Pe str Unirii, intre Ion Ratiu si zorelelor, sau planfat puieti de pomi. Doar ca metoda de lucru, aleasa de cei ce au executat lucrarea, a facut ca trotuarele si carosabilul sa fie murdarite cu pamint.
Pe acestia ia penalizat politia locala?