USR Năvodari a publicat, joi, pe Facebook, o postare în care explică modul în care poți să „pui mâna” pe un imobil evaluat la 31.000 de euro cu doar 4.000. „Trebuie doar să fii Senator AUR și sa profiți de terenurile destinate tinerilor năvodăreni.”, spun useriștii.
Iată ce scriu aceștia:
„Mult lăudatul cartier al tinerilor, Midia Sat, devine pe zi ce trece cartierul celor cu bani și al parlamentarilor. Legea 15/2003 a fost gândită ca o modalitate de ajutor pentru tineri: se acordă teren din rezervele UAT-ului tinerilor proaspăt căsătoriți pentru a-și construi o casă.
Doar că în purul stil balcanic, la Năvodari, Legea 15 a ajuns o metodă de îmbogățire facilă pentru cei care deși își permit, în loc să achiziționeze un teren de pe piața liberă, la prețul de piață, cumpără groapa unei fundații abia scrijelite pe pământ, încep o construcție care de cele mai multe ori nici nu respectă proiectul sau regulile de urbanism ale zonei și brusc devin beneficiarii unui teren la un preț preferențial. Un teren la care, altfel, nu ar avea dreptul.
Un gest la limita legalității și total imoral, sub ochii închiși ai Primăriei Năvodari.
Este și cazul senatoarei AUR Evdochia Aelenei din Năvodari, pentru care Primăria Năvodari pune pe ordinea de zi a ședinței de Consiliul Local de astăzi un proiect de hotărâre care dacă este susținut de majoritatea consilierilor, îi va acorda doamnei senator dreptul de superficie asupra unui teren de 400 mp din Midia Sat.
Acolo, doamna senator ridică o construcție.
“Construcția” inițială a tinerilor care primiseră terenul pe Legea 15, deși evaluată la valoarea de 31.000 de euro a fost cumpărată de senatoarea AUR Evdochia Aelenei cu modesta sumă de 4000 de euro, conform actului de vânzare-cumpărare atașat proiectului de hotărâre de azi. Un chilipir față de alte oferte din zonă unde pentru o simplă fundație se cer prețuri de 10 ori mai mari.
Și nu este singurul proiect de hotărâre de acest fel de pe ordinea de zi, dar e cel care atrage cel mai mult atenția, mai ales dacă citești și declarația de avere publică a senatoarei.
Consilierii USR Năvodari vor vota împotrivă.”
Soț și soție în parlament
Alegerile din 6 decembrie 2020 au adus o schimbare majoră pentru o familie din Constanța. Atât soția, cât și soțul au devenit parlamentari. Ambii sunt de la același partid: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). AUR a reușit o surpriză de proporții în județul Constanța. Este singurul partid care va avea doi senatori, în ciuda faptului că s-a situat pe locul al patrulea în județ. Acest lucru este posibil din cauza legii electorale și a modului de redistribuirea a votului. Din partea AUR au candidat și un soț și soție, care vor merge acum împreună în parlament. Este vorba despre Alenei Evdochia, care a candidat de pe poziția a doua la Senat, și despre Alenei Dănuț, candidat de pe poziția a doua la Camera Deputaților. Detalii AICI.
Am solicitat un punct de vedere Evdochiei Aelenei pe care îl vom publica aici când/dacă îl vom primi.
Sursă foto: Facebook/USR Năvodari