Numărul cazurilor de covid este în ușoară creștere în România. În ultimele zile, au apărut mai multe informații, în special pe rețelele de socializare, care spun că se vor reintroduce restricții. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (foto), a explicat într-o conferință de presă cum stau lucrurile.
„Nu am discutat în guvern în niciun fel introducerea restricțiilor. Monitorizăm situația. Trendul este ascendent, rata de reproducere a infecției este era ieri 1,13 la mie, deci e clar că trendul este crescător. Nu observăm, și acesta e lucrul îmbucurător, creșteri ale numărului de cazuri în spitale – nu mă refer la secțiile de terapie intensivă, unde există totdeauna o întârziere – mă refer la numărul de cazuri internate în spitale. Avem în jur de 2.700 de persoane internate în secțiile COVID, ceea ce nu pune niciun fel de probleme. Monitorizăm situația și, în funcție de evoluție, vom discuta dacă este cazul, nu neapărat pentru restricții, dar măcar pentru un anumit cadru care să reglementeze mai bine această problemă.”, a pus acesta.
„Vom vedea dacă este necesar să luăm măsuri suplimentare privind personalul, modul de alocare a paturilor legate de asistența medicală la nivelul unor județe sau la nivelul municipiului București. Lucrurile sunt diferite. Cele mai mari rate de incidență sunt în București – peste 6, Cluj – peste 5, Timișoara – peste 4. În rest, incidenţele la nivelul fiecărui județ sunt relativ reduse.”, a mai spus.
Rafila a mai spus că primele măsuri ar putea fi „măsuri locale”.
„Repet, acestea sunt lucruri care trebuie să le discutăm și să poată să fie aplicate și să fie acceptabile și la nivelul populației.”, a conchis acesta.
V-ar putea interesa și:
Sursă foto: Guvernul României