Auchan nu se retrage din Rusia, așa cum au făcut multe alte mari companii occidentale. CEO-ul Auchan Retail International, Yves Claude, a apărat menţinerea activităţilor grupului francez în Rusia.
Grupul francez Auchan – interpelat de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Parlamentul francez, miercuri, cu privire la activitatea sa în Rusia, unde este prezent de aproximativ 20 de ani şi unde are 30.000 de angajaţi – a decis să rămână în Rusia, în pofida faptului că preconizează pierderi în 2022, anunţă Yves Claude într-un interviu acordat Le Journal du Dimanche (JDD).
Auchan realizează în Rusia 10% din vânzările sale mondiale.
„Avem o poziţie de discounter şi credem că noi contribuim, într-o perioadă de inflaţie puternică, la apărarea puterii de cumpărare a locuitorilor” Rusiei, declară el, adăugând că nu vrea să-şi lase salariaţii – dintre care 40% sunt acţionari – de locul de muncă, iar clienţii fără „pâinea” zilnică.
„Este uşor să fim criticați, dar noi suntem acolo, facem faţă şi acţionăm pentru populaţia civilă”, răspunde el criticilor, care cer Asociaţiei Familiale Mulliez (Leroy Merlin, Auchan sau Decathlon) să părăsească Rusia, apreciind că mărcile asociaţiei reprezintă unul dintre cei mari contribuabili la bugetul Rusiei.
Yves Claude, numit recent la conducerea Auchan Retail şi Auchan France, subliniază că Auchan şi-a suspendat investiţiile în Rusia şi că filiala sa (232 de magazine şi activităţi comericale online) funcţionează ”autonom”.
La fel ca alte grupuri, el subliniază că o retragere ar expune liderii locali la urmăriri în justiţie şi ar alimenta capitaluri ruseşti, o decizie „contraproductivă”.
„Îmi pun întrebări zilnic, pentru că decizia nu este uşor de luat, dar sunt convins că este bună. Mă simt susținut de către acţionarii mei, colaboratorii mei şi partenerii noştri sociali”, dar şi de către politicieni, răspunde Yves Claude atunci când este întrebat care sunt consecinţele acestei rămâneri asupra imaginii grupului.
El conchide că nu a resimţit dezbateri interne în cadrul Asociaţiei Familiale Mulliez, care are 77.5000 de angajaţi în Rusia.
În Ucraina, unde Auchan operează 43 de magazine (6.000 de angajaţi), condiţiile sunt „extreme” şi are loc o epuizare a stocurilor produselor proaspete, deoarece 90% dintre produse proveneau din interiorul ţării.
Soluţii de aprovizionare din ţări vecine au fost implementate săptămâna aceasta, precizează CEO-ul.
Aproximativ 100 de angajaţi ucraineni au fost primiţi de colegi de-ai lor din străinătate şi urmează să fie recruraţi de către grup, ai căror acţionari vor aloca o parte din dividende ajutării refugiaţilor, anunţă el.