Războiul din Ucraina și creșterea prețurilor nu au reușit să oprească apetitul constănțenilor pentru imobiliare. După o scurtă perioadă de așteptare, vânzările au reînceput în forță.
Marian Mureșanu, managerul agenției Terra Development, a precizat, în emisiunea „Punctul pe i”, moderată de jurnalistul Cristian Hagi, care sunt noutățile de pe piață, cum evoluează prețurile, care sunt cele mai căutate cartiere din Constanța, dar și cele mai căutate comune și orașe din apropiere.
Acesta a subliniat că a fost, la începutul războiului, o teamă în rândul populației, care a durat două trei săptămâni, dar lucrurile și-au revenit. Lucrurile au revenit apoi la normal.
„Pe unele segmente au crescut prețurile, nicidecum nu au înghețat. Au început să sune iar telefoanele, au început vizionările. Lumea construiește, văd că nu s-a oprit nimeni”, a precizat acesta.
Marian Mureșanu a subliniat că prețurile au crescut în principal din cauza creșterii prețului la materialele de construcții.
„BCA-ul era undeva la 600-700 lei paletul, iar acum este 1000 și ceva. Acum a explodat. Fierul a fost 4 lei sau 3,8, iar acum este 5,8 lei. Creșterile sunt la toate materialele de construcții. A devenit periculos pentru dezvoltatori să lucreze cu preț ferm, pentru că până termini clădirea poți avea surpriza creșterii materialelor de construcții.”, a mai spus.
Cu toate acestea, există persoane care își cumpără apartamente în stadiul de proiect, pentru că au două avantaje: îl cumpără la un preț mai mic și își aleg apartamentele pe care le doresc. Ba mai mult, sunt oameni care au cumpărat etaje întregi.
„Nu sunt numai români. Avem foarte mulți clienți din Turcia care au venit să vândă ciment, fier, sau chiar să cumpere câte un etaj întreg.”, a precizat acesta.
Apropo de Turcia, Marian Mureșanu a afirmat că un apartament de două camere în Antalya, din care se poate vedea marea, a fost cumpărat recent cu 82.000 de euro.
Emisiunea poate fi urmărită mai jos.
Vă recomandăm și:
Cât de mult se construiește în Constanța. Cifre oficiale
În vizită la Energia Residence. Cum arată apartamentele VIDEO
Extraordinar, și apă e uda. Incredibil, nu îmi vine să cred, cum poate un dezvoltator să spună că vor crește prețurile ? Doar nu are vreun interes și Doamne ferește să taie din marjă lor de profit să mențină preturile la un nivel suportabil pentru vremurile prin care trecem. Acum serios, preturile cresc dar cererea se duce in jos, nu va mai lăsați prostiți de acești indivizi care spun replica „ia-l acum fratic că apartamentele astea se dau în câteva ore de la publicare” doar că formulată mai pompos. Vedem în 4-6 luni care sunt preturile adevărate de tranzacționare.
https://www.ct100.ro/profetii-falsi-din-imobiliare-acum-2-ani-anuntau-ca-preturile-vor-scadea-cu-cel-putin-20-25-in-realitate-au-crescut/