Primarul din Năvodari, atac FĂRĂ PRECEDENT la Nicolae Moga și Mohammad Murad: ”Vor să pună mâna pe oraș și să-și plaseze lacheii în Consiliul Local”

Nicolae Matei

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a lansat astăzi un atac dur la adresa senatorului Nicolae Moga (culmea, coleg de partid) și a omului de afaceri Mohammad Murad.

”Mă deranjază lipsa de recunoştinţă a oamenilor! Da, împreună cu Nicolae Moga, cu alte „Personalităţi” foarte importante active şi acum pe scenă politică a României şi alţi lachei, au făcut că Promenada Marii Negre să se oprească la Hanul Piraţilor. Mare pagubă pentru dezvoltarea oraşului Năvodari şi asta pentru dorinţa unora de a sări din casele lor de vacanţă în curul gol direct în Mare fără să fie deranjaţi (pe domeniul public, plajă) de muritorii de rând. Fac dovada aşa cum se laudă că au influenţă suficientă pentru a obţine orice, de la cele mai importante instituţii ale statului român!”, spune primarul.

Acesta recunoaște că investițiile făcute de Mohammad Murad la Năvodari sunt cele mai importante şi că el, ca primar, le promovează.

”Nicăieri în ţara asta nu cred că a găsit un primar mai disponibil să ajute necondiţionat în timp ce de Constanţa şi alte oraşe se plângea că i se închidea uşa în bot . Acum şi Moga cu Traconul (Arena Regia)şi Mohamed vor să-i împiedice pe alţii să mai construiască şi să investească în turism! Investițiile lor importante în turism la Năvodari nu s-ar fi făcut niciodată dacă eu aș fi dat ascultare altora să-i împiedic şi nu ar străluci. Nu ar fi putut funcţiona fără ca Primăria Năvodari să aducă şi să dimensioneze utilităţile publice necesare (gaze naturale magistrala de fi 340, alimentare cu apă, canalizare, reţele de curent, transformarea DC 86 drum comunal în Bulevardul Mamaia Nord -practic în vara viitoare din Bucureşti poţi ajunge la resorturile lor pe 4 benzi ,piste de biciclete şi trotuare, iluminat public reţele de cablu şi internet etc.)”, a spus primarul.

Nicolae Matei a mai afirmat că iniţial au vrut să facă cartier de locuinţe şi că el s-a opus şi i-a sfătuit să investească în turism. ”Acum domnul Mohamed Murad împreună cu domnul semnător Morga Nicolae (rude după neveste) vor să pună mâna pe oraşul Năvodari PSD+PNL fiecare încearcă să-şi plaseze lachei (angajați, parteneri de afaceri) în viitorul Consiliul Local Năvodari, finanțând şi susţinând ocult aceasta, pe mine grăbindu-se să mă treacă la morţi! De ce toate astea? aveţi răspunsul în acţiunile lor în instanţele de judecată împotriva Primăriei Năvodari ale firmelor lor , ba să nu plătească taxele şi impozitele locale datorate , ba să ocupe cu japca şi alte suprafeţe de teren pe care le folosesc abuziv! Ştiu tot cercul lor unde îşi trafichează influenţa! ATENŢIE, domnilor! Nu judecaţi (greşit) să nu fiţi judecaţi! Am transformat Năvodariul din oraşul gri, muncitoresc, oraş dormitor al Constanţei cel mai sărac din judeţ în staţiune turistică cu cele mai mari investiţii pe cap de locuitor din ţară, cu cea mai mare creştere a populaţiei din ţară, în oraş modern, curat, ordonat, cu spaţii verzi noi şi moderne, cu unităţi de cult de admirat, cu casă de cultură modernă, cu sala de sport modernă, cu parcări aşa cum nu există nicaieri în ţară, în oraşul cu cele mai multe racorduri la canalizare, cu reţele de gaze pe 85 % din străzi cu cele mai mici preţuri la utilităţi şi taxe şi NU sunt de acord să ajungă pe mâna străinilor şi la cheremul intereselor lor!”, a spus Nicolae Matei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Lecția unei soții de ambasador

mie iun. 17 , 2015
Soţia ambasadorului Olandei a fost programată în urmă cu o lună pentru intervenţia chirurgicală la picior, a fost operată marţi şi va fi externată miercuri, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale, care au precizat că aceasta a fost operată şi anul trecut la Spitalul Universitar Bucureşti. Potrivit surselor citate, starea […]

V-ar putea interesa și: