Cum își bate joc Grecia de turiști

Pandemia ne-a luat pe toți pe nepregătite. Turismul a avut mult de suferit: atât proprietarii de hoteluri, cât și turiștii care nu au mai putut pleca în vacanță.

Grecia a avut, și ea, granițele și hotelurile închise din cauza covid. Dacă însă în România, de pildă, agențiile și hotelurile serioase au returnat clienților avansurile plătite, în cazul în care unitățile de cazare erau închise, Guvernul Greciei a decis să nu dea banii înapoi, ci să ofere vouchere. O măsură menită să-i protejeze pe hotelierii autohtoni.

Protejarea aceasta a căpătat însă alte valențe. Grecia a majorat deja de două ori data limită până la care hotelierii sunt obligați să returneze banii. Și nu se știe dacă nu o va mai face din nou.

Recent, autoritățile elene au prelungit perioada voucherelor pentru călătoriile anulate din cauza Covid-19 până la 30 iunie 2022. Decizia, inclusă în noua legislație privind turismul publicată în Monitorul Guvernului, se referă la voucherele emise pentru călătoriile anulate ca urmare a pandemiei până la 31 martie 2022.

Decizia se aplică tuturor tichetelor oferite de agențiile de turism și afacerilor aferente consumatorilor și tichetelor schimbate între agențiile de turism n locul rambursărilor imediate în numerar.

Guvernul prelungise anterior perioada voucherelor în decembrie 2021.

Grupurile de consumatori au cerut în repetate rânduri punerea în aplicare a legislației UE care prevede opțiunea de rambursare integrală.

Din păcate, autoritățile din România sunt incapabile să-și apere cetățenii de abuzurile grecilor. Dimpotrivă, miniștrii români ai turismului continuă să promoveze Grecia ca destinație de vacanță, în pofida litoralului autohton.

Comisia Europeană a lansat din 2020 proceduri de infringement vizând state membre ale Uniunii Europeane (UE) care nu cer rambursarea în cazul anulării zborurilor sau sejururilor din cauza pandemiei covid-19, relatează Reuters.

„Punctul de plecare este că europenii au dreptul la returnarea banilor, dacă doresc acest lucru. Punct. Şi ne aşteptăm ca acele state membre să corecteze imediat situaţia, în caz contrar vom trece la etapa următoare” a spus atunci Margrethe Vestager, comisar pentru Concurenţă.

Fără turism, economia Greciei s-ar scufunda. Veniturile directe şi indirecte din turism reprezintă circa 30% din PIB.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Cum își bate joc Grecia de turiști

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incredibilul caz Sibioara. Cine răspunde?

vin mai 27 , 2022
După 17 ani, în cazul carierei de la Sibioara s-a făcut lumină. Rămâne însă o întrebare importantă: cine răspunde pentru încălcarea legii? În emisiunea „Punctul pe i” de la Tomis TV, moderată de Cristian Hagi, jurnaliștii de investigație Adrian Cârlescu și Dorian Hapurnea au analizat rolul foștilor prefecți ai județului […]

V-ar putea interesa și: